Cei mai mulți care mai au cunoștințe despre Taiji se vor gândi probabil la ramurile cunoscute, gen Yang, Chen, Wu, Sun, … Wudang mai recent…
Ei bine, mai există și tipuri de Taiji după regiune, după cât de mult a putut fi dezvoltat în acea regiune și în ce fel… Mai exact, deși sursa este China, odată cu impunerea regimului comunist, orice practici legate de cele spirituale au fost interzise. Taiji-ul și alte arte interne erau discipline anexe ale școlilor taoiste, așa că exponenții acestora au părăsit rapid China, orientându-se către țări apropiate, cu comunități majore de emigranți chinezi. Astfel găsim Taiji, dar și stiluri tradiționale de „Kung Fu”, multe alte școli cu adevărat tradiționale, în Taiwan, Hong Kong, Singapore, Malaezia și nu numai…
Maestrul Yang Chengfu este foarte cunoscut pentru abilitățile sale în Taiji, dar și pentru „diluarea” parțială a artei transmise public. El a fost practic obligat să predea armatei guvernului manciurian de atunci și astfel a apărut „diluarea” și, de asemenea, „discipolii interni” – depozitari ai întregului sistem.
Fugiți în Taiwan, aceștia au fondat treptat derivate ale școlii Yang, precum Yang-ul familiei Dong, Yangjia Michuan transmis de Wang Yen-nien, Yang-ul lui Cheng Man-ching, care, ajuns în SUA, a simplificat și el școala… (pentru a o adapta la noua piață)
În China anilor ’60 apare forma nouă unificată de Comisia Națională a Sportului (24 de forme), din care, e adevărat, făceau parte și numeroși maeștri ai vremii. Cert e faptul că această uniformizare cerută de guvern urmărea eliminarea școlilor tradiționale, a transmisiei maestru – discipol, a oricăror practici de natură ezoterică sau spirituală – toate acestea în deplin acord cu doctrina materialist-științifică impusă de comuniști.
Sigur că unii dintre experții rămași în China au păstrat legătura cu cei autoexilați, alții au cercetat singuri principiile Taiji-ului, așa că e clar că mai există oameni valoroși pe Taiji și în China. Voiam să evidențiez însă că principalele școli au deja sediul în Taiwan, unele în Hong Kong, și că cei mai mulți oameni de valoare pe Taiji nu mai sunt în China.
Și, în plus, încă vorbim de maeștri și nu de organizații sau federații. Acestea apar din păcate pentru a suplini lipsa de calități, și nu pentru a proteja o învățătură, așa cum susțin cele mai multe. (ar mai fi multe de spus și pe tema asta, dar să nu divagăm)
Un celebru expert din Taiwan, Wang Shu-jin (maestru al celor 3 sisteme interne – Taiji, Xingyi și Bagua –, lider al unei școli taoiste!!, expert de asemenea în Yiquan și Mian Quan – pumnul de mătase), este cel care în anii ’60–’70 aduce aceste școli în Japonia! Sato Kinbei, pionierul artelor marțiale chinezești în Japonia, îl invită regulat pe Wang Shu-jin la seminarii în Japonia, unde acesta e neînvins de mulți care îi solicită „teste” mai mult sau mai puțin amicale. După ce japonezii văd eficacitatea și sursa, poate, a unora dintre artele lor marțiale, încep să facă ceea ce fac ei cel mai bine: copiază și perfecționează!
Acum, după aproape 50 de ani, școlile interne chinezești, și nu numai, sunt populare în Japonia și au chiar exponenți de seamă, poate și din cauza spiritului nipon extrem de analitic, a nevoii de perfecțiune în detaliu, a unei foarte bune transmisii scrise…
Așa cum sensei Osano (care a debutat cu Sato Kinbei și Wang Shu-jin) m-a uimit cu profunzimea cu care stăpânește Golden Hawk Kung Fu (după 28 de ani de practică în Taiwan, are nivelul maxim al școlii, la fel cu încă maximum 2–3 persoane), la fel și sensei Machida (discipol al lui Sato Kinbei, de asemenea) m-a uimit cu notițele și indicațiile tehnice legate de practica internă a Taikyoku-ken – adică a Taiji-ului practicat de japonezi. Practica sa este una non-formă, mai degrabă ceva spontan (Yi Wu în Yiquan), dar care ține seama în cele mai mici detalii de principiile profunde ale transformărilor (Bagua) din Taiji. Astfel, a fost primul care mi-a alăturat natural, în practica Taiji, Bagua, țărușii (pe care i-am găsit abia în Yiquan) și multe alte principii fundamentale ale ceea ce numim generic Taijiquan.
În imaginile atașate, Kancho Machida explicând țărușul, trecerea corectă dintr-o postură în alta, detalii legate de Dantian în acest timp și Suishu (adică Tuishou, „mâini în contact” – parte integrantă a antrenamentului de tehnici interne și în Japonia)





Pasionat de optimizare umană sub formă de arte marțiale japoneze și chinezești, arte interne, terapii tradiționale & practici ezoterice. Doctorant și cercetător în istorie & antropologie, fascinat de arta sabiei japoneze și nu numai… Mai multe →
