Din cele mai vechi timpuri, oamenii au aruncat cu obiecte în încercarea de a ataca sau de a se apăra de atacuri. La început au fost pietre, apoi topoare, sulițe, etc, toate acestea din dorința de a fi capabili să își mărească raza de acțiune, de dominație.
Termenul de Shuriken este de multe ori confundat cu „steluțele ucigașe” ale luptătorilor Ninja. De fapt, acele steluțe se numesc Shaken și nu erau folosite de samuraii clanului Takeda.
Shuriken înseamnă un fel de mici lame de cuțit care erau aruncate către inamic, mai ales pentru a crea o oportunitate de atac. Samuraii purtând armuri, eficiența acestor lame aruncate, mai ales de la distanță, nu era foarte mare, dar oferea celui ce le arunca un timp în plus pentru a lansa un atac separat, decisiv.
Aceasta este, în mare, tactica ShurikenJutsu Takeda Ryu și această disciplină este vazută ca o anexă a practicii Iaido. Sabia japoneză (katana) are 2 lame anexe, fixate prin gardă (tsuba) pe lângă teacă (saya). Odată cu priza pe sabie (katana mochi) pentru practica Iai, se putea arunca direct una din aceste lame către adversarul care nu se aștepta la așa ceva. Odată creat acest dezechilibru, această rupere de ritm, se putea executa mai ușor un iai pe un adversar care încerca să se ferească de mica lamă, sau era deja zgâriat de aceasta.
Cât de corect este această practică? Era război și acolo nu mai conta decât supraviețuirea, ideea de viață și moarte. Kyojutsu – arta de a păcăli adversarul, de a îl manipula sau de a îi distrage atenția, nu era un apanaj exclusiv al războinicilor Ninja. Kyojutsu este parte integrantă din orice artă marțială tradițională, ca strategie superioară de luptă și ca metodă de antrenament avansat. Acest gen de antrenament va dezvolta o reală intuiție (Yomi) în luptă și chiar una foarte profundă în viața de zi cu zi (Kan).
