Ninja și misterioasa lor arta – Ninjutsu, constituie și în prezent un subiect extrem de controversat pentru cei care studiază în profunzime ansamblul artelor marțiale. Arta Ninja, cunoscută ca Ninjutsu sau Shinobi Jutsu asa cum este ea percepută în prezent, este rezultatul unei finisări și perfecționări de-a lungul timpului, în decursul a mai multe generații de luptători. Cei pe care azi ii numim NINJA, nu foloseau uneori deloc acest termen în ceea ce îi privește.
Oricum este important de reținut, înainte de a intra mai mult în originile acestei misterioase discipline, că Ninjutsu, arta cea mai temută în Japonia medievală, s-a dezvoltat ca o societate închisă, secretă, total opusă sistemului social rigid impus în acea perioadă de samurai și de cultura acestora. Tocmai de aceea istoria școlilor de Ninja este de multe ori învăluită în mister și legendă, chiar în mod deliberat pentru a crea efectiv legende ce aveau rolul de a instaura panică în țăranii japonezi.
Aceasta ar fi o primă față a „fenomenului” Ninja – fața exterioară sau Omote (direct, imediat, ceea ce se vede la suprafață). Ar mai fi și ceea ce nu se vede imediat așa de ușor și anume partea interioară Ura (partea ascunsă), mai exact este vorba de faptul că de multe ori, Ninja nu acționau independenți, ei lucrau pentru cineva daca nu pentru un scop anume. De cele mai multe ori, acel cineva nu era nimeni altul decât un samurai, cu o poziție înaltă și deci, suficient de mulți bani ca să își permită servicile unor profesioniști. Samuraiul nu putea să facă orice voia, fiind împiedicat de etica și morala impuse de rigidul cod de legi Bushido. Pentru a salva aparențele, ei puteau să spună orice pentru că oamenii lor de baza (a se citi Ninja) duceau la bun sfârșit adevaratele lor planuri. Spionajul era o activitate considerată josnică și era desconsiderată de codul Bushido, dar un Ninja nu avea asemenea probleme de conștiință, la fel ca samuraiul care îl plătea de altfel.
Ținând cont în permanente de aceste două fețe complementare ale contradicției dintre Samurai și Ninja se poate trece acum, mai ușor la o introducere în istoria clanurilor de Ninja din Japonia.
Se pare ca primii 2 luptători Ninja care apar în consemnările istorice, ar data de pe vremea legendarului împărat Jimmu Tenno. Se spune că acesta era într-o luptă îndelungată pentru cucerirea Castelului Iso. El a fost ajutat în campania sa de doi luptători pe nume Shinetsuhiknin Kanjio și Otokashi, care s-au deghizat în țărani, soț și soție, și au pătruns nerecunoscuți pe teritoriul inamic împlinind atât un ritual sacru dintr-o viziune a împăratului cât și aducând probabil o serie de informații extrem de utile despre organizarea taberi inamice. Oastea condusă de Jimmu Tenno a câștigat bătălia și cei doi eroi au primit de la împărat titlul de Shinobi, adică de luptători secreți (ideograma Kanji este aceeași și se poate citi atât Nin, cât și Shinobi). Sensul nu este doar acela de secret ci și de rezistență deosebită, atât fizică cât și mentală, de perseverență, ascundere, invizibilitate.
Maeștri Ryu-rilor de Ninja spuneau că de fapt Nin se poate traduce și prin „a stăpâni mintea și trupul cuiva dar și percepția sa asupra ideii de bine și rău”, cu referire la manipularea subtilă a adversarilor.
Cei doi luptători din umbră au transmis mai departe arta lor unor elevi precum Tennin Nichimei, Okume Mei, Otomo Uji de unde ea s-a răspândit mai ales în provinciile muntoase din Iga și Koga în Japonia. Aici existau deja niște comunități de asceți, călugări războinici, magicieni – toți refugiați din cauza guvernelor lor, fie din China, fie din Japonia. În aceste comunități de Yamabushi – „călugări războinici”, există un amestec de influențe atât filozofico-religioase cât și de arte marțiale atât japoneze cât și chineze.
Cu siguranță aici se aflau și experți ai „Artei Negre” din China, sau Yin Shen Shu o disciplină similară practicilor Ninja, dezvoltată în China fundamentată pe o serie de practici taoiste și magice alături și de arte marțiale. Taoismul, disciplinele chinezești, shintoismul autohton nipon, filozofia tibetană și artele marțiale s-au contopit într-o disciplină unică ce a purtat numele de Shugendo (calea practicii). Acesta este și mediul în care s-au dezvoltat și primele clanuri de Ninja, celebrii Ninja din Iga și Koga.
Aici se aflau aproximativ 70 de familii care trăiau într-o disciplină foarte riguroasă menită să creeze luptători deosebiți, antrenați pentru misiuni de spionaj, infiltrări în liniile inamice, sabotaje. Pentru un Ninja, invizibilitatea era esențială și deși ei erau foarte buni experți în arte marțiale, lupta era evitată pe cât posibil pentru că nu își doreau să fie demascați în timpul operațiunilor lor. Ei au rămas în istorie ca buni luptători dar cei care ajungeau la confruntare directă fiind descoperiți, erau considerați cei mai „slabi” Ninja pentru că se dăduseră de gol în fața inamicului.
Uneori ei începeau lupta doar pentru a dispărea apoi în nori de fum spre spaima celor din jur. În acest fel se continua mitul puterilor supranaturale ale războinicilor Ninja și se întreținea și o permanentă aură de mister în jurul lor. Chiar daca unele din aceste puteri paranormale erau reale, ele nu erau la dispoziția oricui și Ninja, se puteau folosi de ignoranța celor din jur pentru a-i manipula cu ușurință.
Apogeul luptătorilor Ninja a fost în Evul Mediu, când luptele pentru putere și provincii, ca și intrigile de la palatele nobililor erau extrem de dese și de aprige. Ninja spionând alți ninja – arta de a avea avantajul informației era esența misiunilor Ninja.
Ninja erau folosiți din plin în această perioadă ca forțe de gherilă, de spionaj și sabotaj. Cei mai mulți Ninja trăiau în împrejurimile castelului din Ueno fiind sub protecția seniorului Takatora Toda. Ei au fost însă, extrem de mult folosiți de către Shogunul Oda Nobunaga în aproape toate campaniile sale militare și în tentativa sa de unificare a Japoniei. Totusi, Nobunaga a realizat imensul potențial pe care îl reprezentau acești deosebiți luptători astfel că, la un moment dat, când nu mai avea nevoie de ei, decide să îi suprime. Lupta a fost inegală, cam 4000 de ninja contra a 46.000 de samurai și mulți Ninja au fost măcelăriți dar au fost mulți care nu au luptat ci s-au refugiat pentru o perioadă în munți, asigurând astfel transmiterea școlilor lor de Ninja.
Atunci a început declinul oficial al acestor școli de Ninpo în sensul că mulți tâlhari au început să se îmbrace în Ninja pentru a jefui și prăda. Astfel, simpli hoți și tâlhari erau confundați cu luptătorii de elită care erau Ninja. În această perioadă, Ninja au început să fie identificați cu delicvenți notorii, tâlhari ordinari. Puțini cunosc faptul că și Ninja își aveau propriul lor cod etic și moral – Ninpoikkan, mult diferit însă de acel Bushido atât de formalist al samurailor. Oricum au existat câteva școli care au trecut dificilul test al timpului și au supraviețuit până în zilele noastre.
Una dintre cele mai vechi tradiții de Ninja transmise până în prezent este Togakure Ryu Ninpo care includea nu mai puțin de 18 domenii fundamentale de antrenament ale luptătorilor Shinobi. Școala este condusă acum de către Marele Maestru Masaaki Hatsumi, al 34-lea Soke al școlii și conducător a încă 8 tradiții ale vechilor Ninja. Aceste școli sunt:
- Togakure Ryu – NinJutsu
- Takagi Yoshin Ryu – Jutai Jutsu
- Gikan Ryu Daken – Tai Jutsu
- Gyokko Ryu – Kosshi Jutsu
- Koti Ryu – Koppo Jutsu
- Shidden Fudo Ryu – Jutai Jutsu
- Gyokushin Ryu – Ninpo
- Kukishinden Ryu – Happo Hiken Jutsu
- Kumogakure Ryu – Ninpo
Cele mai multe dintre ele au fost transmise lui Hatsumi Sensei de catre maestrul său, Toshitsugu Takamatsu, al 33-lea Soke al Togakure Ryu Ninpo, școală cu o istorie de peste 800 de ani.
În prezent, Sensei Hatsumi continuă tradiția acestor vechi școli în cadrul organizației sale pe care a denumit-o Bujinkan (zeul războiului), în cinstea Maestrului său al cărui nume de luptător era Bujin (războinicul divin). Recent Honbu Dojo al Bujinkan și-a schimbat denumirea în Bujinden Dojo – pentru a sublinia ideea de transmisie a acestor vaste cunoștințe către generațiile care urmează.
