“Maimuţăreli” Japoneze – maimuţa ca simbol dinamic în Japonia

Iată că şi samuraii se “maimuţăreau” cateodată, şi mai exact pe câmpul de luptă – când nu ştii dacă te mai întorci acasă şi abia atunci ies toate cele din tine!
Nu ar fi mai simplu să nu aşteptăm acea confruntare finală ca să iasă tot ce avem acolo, adânc în noi? Trebuie doar să ne luăm timp şi pentru noi din când în când.

Dincolo de glumă, maimuţa (Saru) a fost si este un simbol important, cel puţin până în perioada Edo. Ea apare ca un mesager al zeilor, mai ales în Shinto, apoi in religia populara Koshin si in Buddhism.

În primele secole avem chiar o zeitate principală în Shinto cu aspect de maimuţă – Sarutahiko Ookami (猿田彦大神) menţionat şi în cronicile antice Kojiki şi Nihon Shoki. Şi, interesant chiar Ueshiba sensei (fondator Aikido, plecând de la Daito Ryu) vorbeşte mult de el, “explicând” tehnici de arme mai ales, în sensul lor mitologic.
Apoi după secolul 13 maimuţa devine maimuţărire, un sinonim pentru cei care făceau glume proaste. Mai târziu, spre secolul 17, ea devine un simbol pentru latura umană fără control, (“mintea de maimuţă“), care copiază fără sens, etc.

De asemenea, samuraii preţuiau cumva maimuţa şi prin credinţa legăturii ei puternice cu calul. De aceea maimuţa era percepută ca o zeitate ce stăpâneşte grajdul (厩神, “umayagami”) şi multe din obiectele şi sculele din grajd erau acoperite cu piele de maimuţă.

Maimuţele erau hrănite de fermieri pentru că erau percepute ca animale de protecţie faţă de boli şi dăunători în credinţa populară Koshin.

Existau şi Sarumawashi (猿回し) “antrenori de maimuţe” (şi chiar am văzut ultima oră în Japonia un astfel de show cu maimuţe la templul Tenmangu din Kyoto) şi se pare că aceştia pe vremuri erau şi veterinari specializaţi pe cai (馬医 “doctori de cai”).

Sigur că la fel ca în medicina chineză, unde părţi ale corpului unor animale erau folosite prin rezonanţă – simpatie pentru a vindeca diverse boli, şi în Japonia erau folosite părţi ale maimuţei ca tratament în diverse afecţiuni, mai ales legate de creier şi minte.

Iar amulete cu cele 3 maimuţe înţelepte (mizaru, kikazaru, iwazaru (見ざる, 聞かざる, 言わざる, nu văd, nu aud, nu vorbesc) erau populare în toată Japonia (nu doar celebra reprezentare de la templul Nikko Toshogu), pentru sănătate mai ales. Dacă stau să mă gândesc şi pe vremea comuniştilor, o asemenea atitudine conducea spre o viaţă destul de sănătoasă :)))) Aşa că pot înţelege pasiunea lui Tokugawa pentru înţelepciunea zeului maimuţă pe care l-a promovat în timpul domniei sale ca protector al păcii cu festivaluri anuale şi mult tam-tam.

Avântul impus de Tokugawa plus religia populară Koshin, în care deja maimuţa apărea des, propulsează simpaticul animal în arta de toate felurile, stampe, piese de teatru, ceramică, literatură, festivaluri şi superstiţii desigur.
Dar aşa găsim stampe deosebite, tsube ale samurailor şi iată chiar şi Kabuto, ca în imaginea postată (casca de samurai) şi nu numai..
Şi multe proverbe şi expresii :
– ken’en no naka 犬猿の仲, maimţa şi câinele ca exemplu de relaţie nefastă
– saru no shiri warai 猿の尻笑い, “maimuţa râzând de fundul altuia”) cu sensul de a râde la slăbiciunea altuia fără a fi conştient de a ta
– saru mo ki kara ochiru 猿も木から落ちる, “şi maimuţele cad din copaci”) cu sensul că oricine poate greşi
– saru wa ke ga sanbon tarinai (猿は毛が三本足りない, “maimuţa e un om cu 3 fire de păr mai puţin”

Şi avem chiar tehnici de arte marţiale care fac referire la maimuţă, chiar extrem de interesante în şcolile vechi , precum Kage Ryu, apoi Shinkage Ryu. Chiar şi Musashi vorbeşte despre tactica maimuţei în calea strategiei sale marţiale… Iar azi la Taiji vom relua “a respinge maimuţa” că să vedem că de fapt e vorba de a ne îndepărta uşor de acea stare de agitaţie mentală caracteristică “minţii de maimuţă” pe care mai întâi trebuie să o identificăm…

(în imagine un Kabuto din perioada Edo în formă de maimuţă şi acoperit cu piele de maimuţă, încă la vânzare la unul din dealerii mei favoriţi de samurai antiques din Japonia, pentru cei interesaţi)