Tehnica de baston (Bo – 1.80 m, Jo – 1.20 m, Hanbo – 0.90 m, tanbo – 0.60 m), deși nu era o disciplină fundamentală a samurailor ca militari profesioniști, are o lungă istorie în Japonia medievală și numeroase școli o includeau în vasta lor programă de antrenament (SoBudo se traduce printr-un Budo complet, integral și era o caracteristică importantă a școlilor vechi Koryu și nici Takeda Ryu nu face excepție.
Ca istoric al JO-ului, regăsism bastonul ca armă fundamentală a călugărilor budiști care nu aveau voie să rănească sau să ucidă o altă ființă vie, animal sau om, astfel că se ajutau de un baston să se deplaseze, dar și să se fereasca de eventuale agresiuni.
De asemenea, JO-ul a fost recunoscut ca armă redutabilă, când Muso Gonosuke a reușit să îi țină piept celebrului spadasin Musashi, folosind un baston de lungime medie (1.20 m), un Jo. Muso Gonosuke a considerat că această lungime îi dă avantaj față de lungimea sabiei, dar nu este atât de incomod precum bastonul lung (Bo – 1,80 m).
În cadrul școlii Takeda Ryu, arta folosirii bastonului a început să fie mai atent studiată și sistematizată începând cu perioada EDO (1603 – 1867). Importanța JO-ului a fost văzută în momentul în care o lance sau o halebardă se rupea și trebuia folosit doar restul, adică bastonul.
Au existat două tipuri de folosire a JO-ului:
– unul era bazat pe lovituri, blocaje inspirate dintr-o altă școală celebră, Kukishin Ryu (Școala celor 9 Demoni).
– un altul respecta strategia secreta a familiei Takeda – AIKI – ideea de armonie, folosire a KI-ului adversarului, exact ca în partea de sabie și ca în partea de luptă cu mâinile goale – AikiJo.
JODO este un arta marțială exclusiv defensivă și cuprinde, la fel ca IAIDO, tehnici care se pot lucra foarte bine singur, urmând instrucțiunile unui maestru. Așadar toate tehnicile de bază se pot învăța și practica singur: devieri, preluări, contra-atacuri. Apoi, pentru elevii avansați există Kata cu partener precum și KumiJo – un fel de practică liberă cu bastonul (luptă).
Interesant de menționat este faptul că în Takeda Ryu Jodo, lungimea bastonului nu era esențială, ci trebuia să depășească puțin distanța de la sol la șold a practicantului, deci să i se potrivească.
SHUGIJUTSU – este o altă disciplină marțială, extrem de interesantă a școlii Takeda Ryu care folosea unul sau două bastoane de dimensiune medie pentru a se proteja de alte atacuri cu alte arme. Practic, bastonul trebuie să fie folosit ca o extensie reală a corpului și nu ca obiect separat de corp.
ShugiJutsu, probabil, apare în momentul în care bastonul unei lănci sau halebarde se rupea în bucăți mai mici și supraviețuirea devenea o prioritate mai mare decât a învinge adversarul.
La nivel tehnic, în ShugiJutsu găsim elemente de Aikijutsu, Jukenpo și Jodo, cu un control diferit al distanței MA – AI (mai mare față de Aikijutsu și JuKenpo, mai mică față de Jodo). De asemenea, putem observa unele asemănări cu o altă disciplină tradițională japoneză – JutteJutsu, folosită de poliția japoneză medievală.
