Articol publicat in revista Sanmyaku
Prima mea intalnire cu Soke a fost in primavara lui 1964, anul Olimpiadei din Tokyo. Imi dizlocasem umarul la un meci de Judo la liceu si l-am vizitat pe Soke pentru un tratament (Hatsumi sensei a fost un specialist in oase si articulatii pana in 1990, avand propria sa clinica). Chiar in timpul tratamentului m-a invitat sa practic cu el dar pregatirea pentru universitate avea prioritate asa ca am asteptat pana am terminat cu examenele. La 17 ani, in februarie 1966 am venit la dojo-ul lui Hatsumi sensei. prima senzatie a fost “Cat de dificile sunt aceste tehnici!” Experimentasem deja Kendo, Judo, Shorinji Kenpo inainte (de fapt Ishizuka sensei avea chiar 4 dan Shorinji kenpo) dar simteam ceva total diferit in aceste tehnici. Era ca si cum as fi incercat sa merg pe bicicleta pentru prima oara.
Pe atunci erau putini elevi, din cei ce veneau regulat – Oguri, Seno, Kobayashi. Antrenamentul incepea prin a curata dojo-ul cu cele 8 saltele ale sale (deci 16 mp). Desigur incepeam cu lovituri de pumn si picior dar si numeroase salturi (taihen jutsu). Nici unul nu era prea bun asa ca rupeam des chiar si lemnele pe care erau asezate saltelele. Atunci se oprea antrenamentul si toti ajutam la reparatul podelei, cu lemne, cuie, ciocan… Pentru ca eram toti amatori la asemenea reparatii si pentru ca ne grabeam, nivelul podelei nu mai era acelasi, uneori ramaneau chiar cuie in afara dar am fost foarte norocosi pentru ca nu ne-am ranit…
Soke avea atunci cam 30 de ani si elevii erau adolescenti astfel ca antrenamentul era foarte dur. Mai ales cand Soke se ducea sa il vada pe Takamatsu sensei, antrenamentul care urma era ceva total deosebit. Soke spune de multe ori ca elevii lui erau un fel de cobai de incercare pentru tehnicile pe care le studia si el. De multe ori ma apuca cu degete prin nas si gura dupa care ma arunca intr-un mod de neinteles. Durea cumplit dar asa cum remarca altcineva, asta insemna ca inca sunt in viata…
Intr-o seara, era ultimul antrenament al unui elev numit Dan, care urma sa se intoarca in Israel. Soke i-a spus: “Dan-san, in seara asta iti voi face un cadou pe care sa il iei cu tine in tara ta” si antrenamentul a fost cumplit de dur, insuportabil chiar. Dar nu a rezistat si a izbucnit ” Sensei e un demon, un demon adevarat! ” si pe toti ne-a bufnit rasul. In final nu erau deloc vanatai pe corpul sau si nici probleme interne asa cum nu erau niciodata in antrenamentele cu Soke. Deseori se spune,” oamenii care cauzeaza accidente demonstreaza cat de incapabili sunt!” si acest lucru este foarte adevarat !
2 ani mai tarziu, un fost absolvent al Clubului de Karate de la faimoasa Waseda University a venit de asemenea la antrenamente. Hatsumi Soke m-a desemnat sa ma antrenez cu el asa ca asta am si facut. El m-a atacat direct cu un Tsuki la fata si a trebuit sa eschivez in Ichimonji dupa care am blocat cu Jodan Uke. A icnit si si-a cuprins mana cu bratul celalalt. Nu a mai lansat nici un atac. Nu am inteles pe moment, dar bratul lui s-a umflat si nu a mai urmat nici un alt atac dupa aceea. (Ishizuka sensei e prea bland aici, de fapt, practicantul venise la Dojo cu intentia de a provoca practicantii de Ninpo…iar blocajul lui Ishizuka sensei i-a potolit instant dorinta violenta rupandu-i ambele oase ale mainii)
Casa lui Soke este plina de arme peste tot. Bile de otel, arcuri, arme lungi atarnand de tavan, yari, naginata, tuburi de suflat, shuko si multe alte arme in dulapuri. De asemenea sunt lazi si alte dulapuri cu makimono si tot felul de documente vechi pe care cand Hatsumi sensei le aeriseste vara, avem si noi sansa sa le vedem si asta e o experienta unica. De asemenea cand nu mai avem energie, Hatsumi sensei scoate un Shinken (o sabie autentica, cu tais) so me ataca cu ea. Sa sariti un ken(aprox 1m) e cam inutil, ne spune el, mai bine sariti 3ken (3m) Am crezut toti ca e imposibil, dar cand Soke ne ataca cu maxim de forta, am descoperit ca suntem capabili sa sarim fara sa ne mai explicam cum e posibil… “Vedeti, v-am spus eu ” rade Hatsumi sensei… Soke uneori isi foloseste propriul corp pentru a ne demonstra Shinken gata ! Chiar stie sa transmita intr-un mod fantastic !
Inca un lucru, pana de curand, Soke nu a luat bani pe cursuri. A inceput sa primeasca bani de curand, desi era capabil sa se sustina complet prin munca sa medicala! Acesti bani ii foloseste pentru a administra Dojo-ul, pentru a creste colectia de arme si documente vechi , invataturi pe care ni le transmite noua, elevilor sai. Soke ne-a spus odata ca pe masura ce banii sunt implicati din ce in ce mai mult, oamenii tind sa innebuneasca ! Este foarte adevarat ! Deci ce e important in arte martiale ? Sunt convins ca daca veti gandi putin la asta, veti vedea ca este esential antrenamentul / experienta si nu banii.. Ce parere aveti ?
(notele din paranteze apartin traducatorului, Cristian Laiber)
