După ani de pregătiri intense, o parte din visul numit Japonia avea să se materializeze. Am onoarea de a reprezenta şcoala Takeda Ryu din România la demonstraţia aniversară de la templul Butokuden de la Curtea Imperială din Kyoto. Demonstraţia este prilejuită de aniversarea Impăratului Hirohito şi chiar Altetea Sa – Prinţul Higashi Fushimi Jigo a fost prezent alături de alţi membri ai Casei Regale Nipone. La eveniment, au participat peste 900 de invitați din Japonia şi din întreaga lume.
În săptămâna petrecută în Kyoto – oraş pitoresc şi veche capitală a Japoniei medievale, aflu despre o posibilă existenţă a unor experţi ai şcolii Takeda Ryu pe care o practic şi eu, dar care trăiesc retraşi, departe de politici ale federaţiilor, de săli supra-aglomerate şi de tehnici simplificate pentru a fi accesibile maselor largi de oameni, oameni ce trăiesc în spiritul vechilor traditii ale samurailor.
Plec deci spre provincia Chiba, la peste 800 Km de Kyoto, unde am informaţii extrem de vagi despre existenţa unui preot budist, maestru al şcolii Takeda, elev al ultimului succesor oficial al şcolii – Ichio Oba, coleg mai avansat al lui Sensei Nakamura, profesorul profesorului meu – Roland Maroteaux, 8 Dan Aikijutsu).
Prima problemă o am când ajung în ceea ce se cheamă „sat” în Japonia. Este o localitate cel puţin de dimensiunea Piteştiului (doar că nu sunt construcţii atât de înalte) cu 3 staţii de tren, astfel că deja lucrurile par să se complice. După ce mă asigur că este chiar „satul” pe care îl căutam, încerc să aflu detalii despre Machida Sensei – numele maestrului, chiar la sediul poliţiei japoneze de lângă gară. Cei 4-5 ofiţeri de poliţie de acolo, extrem de amabili, renunţă brusc la orice activitate încercând să înţeleagă cât mai bine ce vreau. Doar unul singur vorbea puţin engleză dar politeţea lor şi dorinţa de a mă ajuta este uimitoare.
Primesc informaţii despre diverse şcoli de Judo, Karate, Aikido, chiar Naginata (lance japoneză) dar nimeni nu a auzit de preotul expert în sabie si aikijutsu pe care îl caut eu. Adaug faptul că este un preot Shingon (formă de budism ezoteric japonez) dar se pare că poliţia de acolo nu avea date despre specificul celor 14 temple existente în sat…
Uşor dezamăgit, plec după 15 minute dar imediat ce văd o staţie de taximetre, îmi fac noi speranţe. Poate unul din ei ştie ceva… Când încercam să îmi formulez cât mai bine ce voiam să spun în japoneză, realizez că unul dintre ofiţerii de poliţie alerga după mine, strigând „Gaijin San, Gaijin San!” . Descoperiseră o familie Machida, undeva la ieşirea din localitatea şi după ce le-am mulţumit pentru eforturile lor (greu de imaginat în altă ţară), plec fericit către maestrul şcolii Takeda pe care speram să îl descopăr.
După câţiva km conform indicaţiilor poliţiei descopăr o casă pe al cărei gard erau mai multe plăcuţe de lemn cu ideograme, iar pe una scria chiar Takeda Ryu!!! Sunt atât de bucuros pentru că deja am în faţă ceea ce era doar vis, speranţă. Este însă doar un prim pas. Sun imediat la numărul de telefon de acolo, mă prezint şi surpriză – sunt invitat la Dojo. Chiar la acea adresă locuieşte, se pare, Machida sensei, în vârstă de 78 de ani pe care chiar îl voi întâlni!
Mă simt cel mai norocos om din lume şi mă prezint din nou acolo la ora fixată. Sensei mă aşteaptă la poartă cu un zâmbet larg, în spatele căruia poate se află politeţe şi mai ales curiozitate legată de Gaijin-ul care vine tocmai din Europa pentru arte marţiale. Intrăm în curtea extrem de mică şi în spatele unui copac imens descopăr şi micul templu pe care puteam să îl caut mult şi bine pentru că nu se vede din stradă. Caut cu privirea şi un dojo pe care nu îl găsesc şi încep să înţeleg că sensei mă invitase de fapt să mă cunoască şi nu neapărat să fac antrenament. La o ceaşcă de sencha (ceai verde), îi explic lui Machida sensei, pe scurt evoluţia mea ca practicant de arte marţiale, interesul pentru şcolile vechi, dezvoltate în perioade cu adevărat războinice ale Japoniei medievale, începuturile mele în Takeda Ryu cu Sensei Maroteaux, elev al lui Soke Nakamura.
Kancho Machida este mirat oarecum de detaliile despre şcolile vechi japoneze dar pe faţa dînsului nu se poate citi nimic. Ascultă în continuare. Îmi spune că este conştient de modernizarea excesivă a şcolii Takeda făcută de Nakamura Sensei dupa moartea lui Ichio Oba şi că atunci, după ce acesta a introdus şi competiţiile, a luat decizia de a se distanţa de vechiul grup.
Soţia sa ne aduce albume vechi de poze unde Kancho Machida, apare alături de nume mari precum Ichio Oba, Takeda Tokimune, Gozo Shioda, Gogen Yamaguchi şi alte nume intrate în legenda artelor marţiale. Am în faţă un maestru complet al vechii generaţii interbelice, expert în 4 şcoli de sabie (Jigen Ryu, Enshin Itto Ryu, Fudo Ikken Ryu şi Aizuden Mugai Ryu Kodachi – şcoală mai rară de sabie scurtă), baston – Yagyu Ryu Bojutsu şi mînă goală: Kaiden Shihan în Aikijutsu Takeda Ryu şi 7 Dan Shorin Ryu Karate.
Sensei Machida deţine chiar nişţe recorduri în Japonia, cum ar fi cea mai rapidă tehnică de Batto Jutsu: scoatere din teacă, tăiere şi reintroducere în teacă – totul în sub o secundă ! Remarc o poză în care tocmai tăiase un rulou de 10 rogojini japoneze de paie!!! Îmi spune, râzând – „Da, dar asta e acum 5 ani când eram mai tânăr”. Adică la doar 74 de ani ! O altă poză îl înfăţişează pe Machida sensei la spital pentru o operaţie de hernie. Tot timpul a fost nedespărţit de o sabie Koto, aflată în familia sa de peste 10 generaţii, estimată la peste 40.000 Euro, dar cu siguranţă inestimabilă pentru Machida sensei. Imi spune atunci că spiritul Katanei îl ajută mereu.
Katana nu este doar o armă foarte dură. Ea este un amestec extrem de inteligent şi armonios de metale de durităţi diferite. Lama este extrem de dură, tăioasă iar miezul este un oţel moale ce poate prelua şocurile unor arme mai puternice. Eficienţa unei Katana vine din abilitatea celui care o utilizează catre trebuie să îmbine mişcări energice şi rapide cu o relaxare cel puţin paradoxală. Corpul trebuie să fie la fel – nu trebuie să te antrenezi pentru a fi mereu dur, ci şi suplu spune din nou Machida Sensei. Supleţea învinge duritatea! Este lecţia taoistă enunţată de Lao Tzu acum 4000 de ani şi extrem de bine înţeleasă de japonezi în tot ce fac ei, de la arte marţiale până la o economie foarte competitivă, prima de altfel care a anunţat în prezent că a ieşit din criza globală!
Realizez că avem o discuţie politicoasă la un ceai tradiţional în Japonia fără ca Machida sensei să atingă efectiv subiectul antrenamentului meu sub conducerea dânsului. Îl rog deci să mă accepte ca elev dar ma refuză politicos spunăndu-mi că nu are acolo cele mai bune condiţii pentru un străin, dar că se bucură de pasiunea şi vizita mea şi imi recomandă nişte adrese oficiale din Tokyo. Este exact ce nu îmi doresc – cursurile impersonale ale unei organizaţii în care totul este de tip cerere şi ofertă! Prefer lipsa de logică aparentă şi provocările permanente pe care le implică o relaţie umană autentică – de tip maestru discipol. Sper doar să mă fac înţeles aşa că insist. Răspunsul său calm este tipic japonez – mai bem un ceai şi o sa îl aşteptăm pe fiul său Takeshi Machida, So Shihan, instructor principal şi succesor al său, însărcinat cu predarea tehnicilor la începători.
Parfumul delicat al ceaiului verde japonez îmi linişteşte mintea; înţeleg că venisem în Japonia în cautarea vechilor tradiţii ale samurailor şi am descoperit oameni care fac ca tradiţia să fie vie chiar prin ei, prin modul lor de a fi! Deja este o lecţie importantă şi a meritat totul până acum!
Cristian Laiber
