A trecut ceva vreme de când nu v-am mai povestit nimic de la antrenamentele de ninjutsu și kenjutsu (asta-i sabie japoneză, pentru cei care sunt mai noi pe aici). S-au strâns câteva amuzante și e păcat să nu le împărtășesc cu voi.
M-a pocnit sacul de box 🙂
Știu… de regulă, tu dai cu pumnii și cu picioarele în sacul de box, dar uite că de Crăciun sacul de box își poate lua revanșa. 🙂 E un fel de… minune. 🙂 Zilele astea, am ajuns mai devreme la antrenament, cu gândul să exersez puțin ce nu pot face acasă. M-am dus mai devreme pentru că nu sunt încă pregătită să mă fac de râs cu public în jur, dar când ies faze din astea, parcă e păcat să le țin doar pentru mine. Așa deci…
Marți am ajuns la sală pusă pe fapte mari. Am lucrat puțin cu bo încercând să țin cont de toate sfaturile primite de-a lungul timpului. Am făcut chiar și câteva exerciții de respirație și am reușit să inspir și să expir lung… Aproape că nu-mi venea să cred că reușesc să trag atât de mult aer în piept, aveam senzația că îmi arde pieptul de la fluxul bogat de aer care-mi inunda plămânii. Au fost toate bune și frumoase până mi-a venit strălucita idee să încerc să dau un tsuki (o lovitură de pumn) la sacul de box. Trebuie să te aliniezi, să pui masă… Înainte, am rememorat toate indicațiile de care îmi aminteam… Mă așez în poziție… fandez încet spre sacul de box, pumnul meu drept atinge ținta și acesta este momentul în care trebuia să mă aliniez și să pun masă… Ceea ce am și făcut. 🙂 Partea amuzantă abia acum vine… După ce am pus masă și m-am aliniat, a pornit o undă de șoc, ceea ce ar fi fost un lucru bun, dacă n-ar fi luat-o în sens invers… 🙂 Adică a plecat din pumn, spre cot, umăr, omoplatul drept, diagonală în jos și a ieșit printre coastele din partea stângă. Sigur, s-a mișcat puțin și sacul de box, dar cred că a făcut-o așa… dintr-un sentiment de jenă față de mine… de milă… ca să nu mă simt eu chiar prost-prost… Am avut un WTF moment.. Tocmai ce am fost pocnită de sacul de box?!?… 🙂 Really?! 🙂 Desigur, vineri am profitat că au venit colegii mai avansați și i-am întrebat pe ei câteva detalii… de exemplu, cum ții încheietura mâinii când lovești și mai exact care-i partea pumnului cu care lovești efectiv… Informațiile primite au fost diverse și bogate, dar mai trebuie să le procesez. Erau mulți „depinde” (cum lovești, cât de mare-i adversarul, etc) în discursul lor… La un moment dat, Cosmin mi-a spus, în timp ce îmi analiza pumnul strâns: „uite, degetul ăsta al tău (n.r. – inelarul) e foarte posibil să se rupă dacă dai cu pumnul”… Și cred că are dreptate pentru că amărăciunea asta de deget are tendința să iasă din rând… 🙂 Dar, oricum, măcar acum știu un lucru sigur: în 2025 vreau să dovedesc sacul de box. La naiba, până la urmă tot trebuie să-mi iasă și mie partea asta cu „a pune masă”.
Vineri, tot la antrenamentul de ninjutsu, am lucrat chestii de bază. Mie îmi plac astea. Nu mă plictisesc niciodată să le repet. Daaar… sunt unele chestii pe care încă nu reușesc să le asimilez, să le integrez în structura mea… În fine… mai încerc… îmi mai acord o șansă și în 2025 (deși nu prea o merit)… De data asta, cel care ne-a îndrumat pașii prin tainele ninjutsu, a fost colegul nostru Cosmin (asta e… ghinion… a tras bățul scurt). 🙂
Scurtă paranteză. Sensei ne spune uneori că atunci când tu ești dezechilibrat îi poți transmite această stare de dezechilibru adversarului tău. Acu’… mie chestia asta nu-mi iese… Daaar… dă-mi un minut sau două de vorbă cu adversarul meu și îi pot transmite toată confuzia din capul meu, îl bag într-o ceață deasă de nu-l mai găsești o lună. 🙂 Ceea ce am și făcut la cursul de sabie japoneză când victimă a fost unul dintre colegii avansați (un om de toată isprava), doar că atunci my partner in crime a fost Alina, de data asta a fost Irina. Închid paranteza.
Vineri, Cosmin ne-a propus să repetăm mai multe posturi, printre care și jumonji. Asta este o postură în care mâinile sunt în X în fața pieptului, și cu una dintre mâini agați adversarul și cu ceallaltă îl lovești în gât, în cap. Buuun. Ne-a arătat Cosmin de mai multe ori și pe stânga și pe dreapta, ne-a exemplificat pe diverse atacuri. În timp ce-l urmăream cu atenție (îngrijorarea a apărut mai târziu în privire 🙂 ), Irina mă întreabă: „deci… cu care mână agăț, cu cea din spate sau cu cea din față? Și mâna cu care agăț e pe exterior sau pe interior?”. Întrebări pe care le cunosc foarte bine pentru că mă macină de când am venit aici… Discutăm noi intens și ajungem la următoarea concluzie: mâna cu care pleci în spate și cu care agăți adversarul o să fie în față (adică pe exterior) și mâna care rămâne în față și cu care lovești o să fie în spate (adică pe interior). Ceea ce, în acel moment, suna perfect logic pentru noi. Aproape că înțelesesem. Vine Cosmin să vadă cum iese exercițiul și, bineînțeles, simțim nevoia să verificăm dacă teoria noastră este bună și i-o împărtășim. Știți cum este… în capul tău poate suna bine, dar… când e de pus în practică tot te împotmolești puțin. După câteva secunde de confuzie, în care părea că i-am dat șah, Cosmin ne dă simplu șah-mat spunând cu nonșalanță: „ah, păi nu contează cum se așează mâinile… dacă le-ai pus invers cobori mai mult și lovești la coaste!”. 🙂 Toată teoria noastră frumoasă s-a năruit într-o secundă… Acela a fost momentul în care am simțit că „fierbe” mintea mea încercând să facă o altă teorie… Cum dracu’ să o calmezi? I-am spus doar atât: acu’ taci și dă la coaste, dacă tot ai așezat mâinile invers! ! 🙂
O să vă mai povestesc și altele anul viitor!
