„Potop e-napoi și-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde… citește-nainte”
N-a nins la Bacău… nici măcar nu a plouat… Mi-am amintit că într-un interviu, Bacovia spunea că la Bacău, cenușiul e o culoare frecventă. Duminică, i-am înțeles cuvintele mult mai bine. A fost frig. Un frig pătrunzător care mi-a atins oasele. Dar nimic nu mi-a știrbit bucuria de a revedea acest oraș frumos. Și mai ales pe oamenii pe care i-am cunoscut acolo.
Am revenit cu mult drag la un nou seminar de Ninjutsu organizat de Shiroi Okami Dojo din Bacău. De data asta, am lucrat tehnici de sabie (Togakure ryu biken jutsu), și ne-am bucurat și de o intensă introducere în Shinden fudo ryu.
Dacă stau bine să mă gândesc antrenamentele reprezintă o coborâre în infern, în propriul infern, în acel loc în care îți înfrunți fricile, în acel loc în care îți domolești, îți stăpânești demonii. Sau mai bine zis, înveți să vorbești cu demonii tăi, să îi cunoști, să știi cum îi abordezi în viața de zi cu zi.
Dacă vreți, astfel de seminarii care au o mare intensitate (fizică, mentală, emoțională, chiar și intelectuală) sunt un fel de ceremonii în timpul cărora răul (din tine, din adversar) este zdrobit și simți că ai călcat apa, că ești mai bun chiar dacă nu acesta fusese scopul inițial. Lumea din jur s-a înrăit deși nici măcar nu vrea să recunoască acest lucru, duplicitatea s-a strecurat în zâmbetele amabile și în mimica oamenilor… Dar cu toate acestea, sau mai bine zis în ciuda lor, ai învățat la antrenamente că suferința vine din dragoste și este tratată cu iubire, cu compasiune. Și uite așa, pe nesimțite, înveți lecția Curajului. Pentru mine, despre asta a fost acest seminar. „Curajul nu înseamnă absența fricii”, ne spune adesea Sensei la antrenamente. Abia astăzi am înțeles mai bine ce încearcă să ne transmită. Și am mai înțeles un lucru din discursul lui Sensei Cristian Laiber de astăzi. Curajul nu urlă întotdeauna, nu vine mereu la pachet cu gloria. Uneori, curajul este vocea aceea firavă pe care o auzi la finalul unei zile și care îți spune că mâine vei încerca din nou. De asemenea, curajul înseamnă să îți faci vocea auzită, dar la fel de bine înseamnă să știi când este momentul să te așezi și să asculți (eventual după ce l-ai imobilizat pe atacator 🙂 ). Uneori, putem avea impresia că tot ceea ce ne dorim este să dispărem, când de fapt vrem să fim descoperiți, găsiți… E nevoie de curaj pentru a admite astfel de lucruri.
Vă întrebați, probabil, cum poți să conștientizezi astfel de lucruri la un seminar de arte marțiale. În primul rând nu-s orice fel de arte marțiale. Ceea ce învățăm noi la Raiden Dojo, sunt arte marțiale tradiționale, așa cum sunt transmise în Japonia, de pe vremea când antrenamentele nu erau doar fizice și nu erau făcute în timpul liber, de fițe.
Dacă partenerul cu care lucrezi la antrenament, face atacul corect, atunci nu ai cum să nu simți o oarecare teamă… Acestea sunt, de regulă, momentele în care spiritul meu se agață de tavan ca o mâță speriată, se uită în jos spre corpul meu și țipă la el cât îl țin plămânii: „fugi, prostule!”. 🙂 Ei bine, dacă în acel moment, reușești să întinzi mâna, să prinzi spiritul, să-l dezlipești de pe tavan, să-l așezi la locul lui și să îl calmezi, se cheamă că ai făcut un mare pas înainte: reușești să-ți stăpânești Frica. Acțiunea de a-ți recunoaște slăbiciunile, te vulnerabilizează. Partea bună este că Vulnerabilitatea înseamnă Adevăr și Curaj. Deși Adevărul și Curajul nu sunt mereu confortabile, aceste două concepte NU înseamnă niciodată Slăbiciune. E chiar atât de simplu, și totuși atât de complicat.
Cum calmezi spiritul? Cum obții claritate? Prin respirație. Nu excelez la partea aceasta, îmi iese destul de rar. Dar în puținele dăți în care am reușit să îmi sincronizez respirația cu mișcările, mi-am dat seama că fiecărei mișcări îi corespunde o senzație. Așa realizez dacă fac ceva bine sau nu, și unde mai am de lucru. Tot încercând să mă împreietenesc cu propriul mod de a respira, am realizat că mișcărilor nu le corespund doar senzații, ci și culori. De cele mai multe ori, la antrenament, senzațiile sunt cu mult albastru și… uneori verde. Uneori, chiar și senzația care vine în momentul în care colegul de antrenament declanșează atacul, este însoțită de o culoare. Este de-a dreptul fascinant. Dacă într-adevăr, reușești să îți stăpânești emoțiile și ești calm și respiri profund… atunci toate aceste senzații fizice (colorate sau nu) sunt fie indicatori care te corectează astfel încât să te miști corect (cu minim de efort), fie avertismente că ceva periculos vine spre tine. Oricum ar fi, este important să le acorzi atenție și să ții cont de ele, să înveți să le descifrezi. Sper că la un moment dat, voi înțelege și partea cu „setarea unei intenții”… Chiar am vrut să îl întreb pe Sensei dacă Intenția este o emoție sau nu?… Tind să cred că nu… deși poți pocni pe cineva cu bucurie, cu răutate, cu nervozitate, cu ură… 🙂 Când aflu răspunsul vi-l comunic și vouă. 🙂
Vă spuneam că am lucrat tehnici din Togakure ryu biken jutsu. Eu sunt groaznică la denumiri. Și încă nu sunt în stare să așez fiecare tehnică în „cutia” școlii din care provine. Știu așa în mare că Gyokko Ryu este un stil mai blând, mai pentru începători (din acesta am lucrat cel mai mult). Koto Ryu este ăla în care ți-ai dezmembrat adversarul și doare al dracu oriunde pune mâna pe tine. 🙂 Preferatul meu este Shinden fudo ryu, (și azi m-am bucurat din plin de acest stil) nu neapărat pentru că îmi ies tehnicile (nici nu am lucrat atât de mult), dar am făcut exercițiile de jos. Și când lucrez de jos, îmi ies mai bine tehnicile (sau așa mi se pare mie). În plus, este un stil spectaculos, implică mult flow, o curgere naturală în mișcări. Este absolut minunat să îi vezi la lucru pe cei care știu să se miște. În plus, are o conexiune cu natura care este absolut încântătoare. E un fel de Koto Ryu (adică, adversarul este dezmembrat în final), dar mult mai artistic. Lipsește durerea aceea intensă din Koto Ryu. Adversarul este anihilat aproape fără să își dea seama ce i s-a întâmplat.
A fost un seminar excelent în care am mai înțeles unele lucruri, mi-am pus alte întrebări, am descoperit unele lucruri noi. M-am bucurat mult de revederea cu colegii din Bacău! Felicitări tuturor celor care au trecut examenul de grad! Abia aștept să îi revăd pe toți la un nou seminar!
