Din jurnalul unui ninja (74): Terapie

de | 25 nov. 24 | Ninjutsu

V-am povestit multe despre antrenamentele de ninjutsu și kenjutsu, dar nu m-am referit niciodată la latura lor terapeutică. Asta pentru că nici eu nu am conștientizat cu adevărat acest aspect până de curând. Îl știam la nivel rațional, dar nu îl simțisem pe propria piele. Mulți trăiesc cu impresia că antrenamentele de arte marțiale înseamnă multă transpirație, forță brută, violență, posibile accidentări, încrâncenare, bicepși umflați și altele asemenea. Nu neg, există și acestea, dar mai presus de toate există multă liniște interioară, o tendință firească spre echilibru (interior și exterior) la antrenamente. Sau… ar trebui să fie. La Raiden Dojo, suntem îndrumați să privim și în interior.

În momentul în care lucrurile se destramă într-un mod neprietenos, în jurul nostru, când traversăm vremuri tulburi, cred cu tărie că mișcarea e cea mai bună, cea mai rapidă și cea mai la îndemână formă de terapie la care poate apela un om. Indiferent de statut ori de condiție socială. Poți străbate și cel mai cumplit întuneric, cu condiția să îți amintești să aprinzi Lumina interioară!

De ceva vreme, am început să conștientizez latura terapeutică a artelor marțiale japoneze. De câte ori se împute treaba și mă simt „strivită” de tot ce se întâmplă în jurul meu, corpul meu „cere” puțină mișcare, așa că pun de un mic antrenament. Exersez mișcările de bază, chestiile simple care ne sunt explicate la antrenamente. Este uluitoare senzația de liniște care curpinde corpul. Așa am început să înțeleg la ce anume se referă Sensei când spune: „nu mai gândiți mișcările”. La scurtă vreme după ce încep să exersez, pur și simplu se golește capul, fug gândurile de acolo ca potârnichile, care-ncotro. Pur și simplu, exersez mișcările fără să mă mai gândesc la nimic, dar le simt cu adevărat. Nici nu eram convinsă pe deplin că așa ceva este posibil: să te „pierzi” într-o mișcare, într-un exercițiu, fără să gândești logic, rece, fiecare pas, ci să îl simți. Habar n-am când trece timpul, ceva fac bine, probabil, pentru că nici oboseala nu mă cuprinde prea repede.

La final, simți că ți-ai dat un mic reset, care contează enorm de mult. E un bust de energie, un plus de forță interioară care te menține la suprafață și te ajută să mai duci o zi. Cumva ai reușit să reduci din greutatea care te apăsa, ți-ai limpezit mintea. Deși știu că sunt în noroi (așa cum sunt mulți alții), la Ninjutsu am învățat să privesc spre stele și să nu uit să aprind Lumina interioară. Încet-încet, am învățat la antrenamente că realitatea nu este numai ceea ce este la îndemâna ochilor noștri, ci și ceea ce se află la îndemâna spiritului nostru. Tot exersând (fie acasă, fie la sală), mi-am dat seama cât de greșit este să vrei mereu să strângi totul în cămașa de forță a ideilor tale fixe. Desigur, mai am de lucru, dar mă bucur chiar și de acești pași mărunți.

Câteodată, înregistrez micile antrenamente de acasă. Mă ajută să îmi exersez spiritul critic și să îmi observ greșelile. Mda… sunt multe! Spiritul critic este intact și funcționează ca un ceas elvețian, indiferent de vremurile grele pe care le traversez. 🙂 Uneori, după ce mă uit la înregistrări, mai fac un mic antrenament neînregistrat ca să-mi ridic moralul. 🙂

Iulia Radu

Citeste mai departe

KYOKAKU (侠客 )- “Haiducii” Japoniei medievale

Lumea clasică niponă așa cum apare în cele mai multe reprezentări media, cu eternii rivali Ninja și Samurai, este doar o tentativă de a stimula dualitatea, eliminând alte opinii ce ies din tipare. Cam ca în ziua de azi, o mentalitate de tip ”cine nu e cu noi, e contra...

10 Reguli ale CORPULUI in TAIJI QUAN, Yang Chen Fu (1931)

Practic sunt reguli ale alinierii posturale (nu e vorba de miscari incă) :1. 提起精神 - Ridicarea Spiritului (Shen)2. 虛靈頂勁 - A presa pana la centrul capului, fara efort3. 含胸拔背 - A retrage pieptul impingand in spate4. 鬆肩墜肘 - A relaxa umerii si a lasa coatele sa cada5. 氣沉丹田...

RIP Ishizuka Sensei (22.02.1948 – 14.03.2025)

Am tot amânat să scriu asta, ca un fel de negare... greu de pus în cuvinte. Încă un Om special și un Maestru de Ninjutsu, Ishizuka Sensei, al 36-lea Sōke al Gyokko Ryū, a plecat în Lumină! În 2008, făceam prima călătorie în Japonia pentru a învăța arte marțiale de la...

Din jurnalul unui ninja (84): Saka Nagare

Bine... Între noi fie vorba, am dat și eu titlul ăsta ca să pară că țin minte denumiri... Adevărul este că am prins momentul oportun când denumirea rostită de instructorul nostru Cosmin, mi-a intrat pe urechea dreaptă și trecea vijelios prin mintea mea căutând să iasă...

Din jurnalul unui ninja (83): 1 Martie la Raiden Dojo București

A plouat mărunt pe 1 Martie. Dar chiar și așa, tot se simțea un aer primăvăratic, de schimbare. Cenușiul pusese stăpânire pe oraș, dar era imposibil să nu te bucuri de adierea aceea de nou, de proaspăt din aer. În ciuda decorului posomorât, toată ziua m-a însoțit un...

IMPORTANŢA BLOCAJELOR / a IMOBILITĂŢII (de moment)

La un moment dat, după un antrenament cu Hatsumi sensei, am primit în dar o caligrafie de a sa cu un Daruma (Boddhidharma, la indieni) considerat ca iniţiator al buddhismului Zen, al unor practici Qigong, părinte al artelor din Shaolin. Daruma este foarte apreciat în...

Wang Lin: De la „Maestru Qigong” la Criminal Condamnat

Wang Lin (王林), născut în 1947 (nu în 1952 cum declara), a fost o figură importantă în lumea Qigong-ului din China, dar și un personaj dubios cu un destin marcat de scandaluri și acuzații grave. De la un maestru spiritual cu o reputație impresionantă până la un escroc...

Învață săptămânal ceva nou!

Abonează-te la blog-ul nostru pentru a descoperi cele mai interesante relatări și documentări despre arte marțiale, istoria acestora, și multe altele.

Te-ai abonat cu succes! Îți mulțumim!