V-am povestit multe despre antrenamentele de ninjutsu și kenjutsu, dar nu m-am referit niciodată la latura lor terapeutică. Asta pentru că nici eu nu am conștientizat cu adevărat acest aspect până de curând. Îl știam la nivel rațional, dar nu îl simțisem pe propria piele. Mulți trăiesc cu impresia că antrenamentele de arte marțiale înseamnă multă transpirație, forță brută, violență, posibile accidentări, încrâncenare, bicepși umflați și altele asemenea. Nu neg, există și acestea, dar mai presus de toate există multă liniște interioară, o tendință firească spre echilibru (interior și exterior) la antrenamente. Sau… ar trebui să fie. La Raiden Dojo, suntem îndrumați să privim și în interior.
În momentul în care lucrurile se destramă într-un mod neprietenos, în jurul nostru, când traversăm vremuri tulburi, cred cu tărie că mișcarea e cea mai bună, cea mai rapidă și cea mai la îndemână formă de terapie la care poate apela un om. Indiferent de statut ori de condiție socială. Poți străbate și cel mai cumplit întuneric, cu condiția să îți amintești să aprinzi Lumina interioară!
De ceva vreme, am început să conștientizez latura terapeutică a artelor marțiale japoneze. De câte ori se împute treaba și mă simt „strivită” de tot ce se întâmplă în jurul meu, corpul meu „cere” puțină mișcare, așa că pun de un mic antrenament. Exersez mișcările de bază, chestiile simple care ne sunt explicate la antrenamente. Este uluitoare senzația de liniște care curpinde corpul. Așa am început să înțeleg la ce anume se referă Sensei când spune: „nu mai gândiți mișcările”. La scurtă vreme după ce încep să exersez, pur și simplu se golește capul, fug gândurile de acolo ca potârnichile, care-ncotro. Pur și simplu, exersez mișcările fără să mă mai gândesc la nimic, dar le simt cu adevărat. Nici nu eram convinsă pe deplin că așa ceva este posibil: să te „pierzi” într-o mișcare, într-un exercițiu, fără să gândești logic, rece, fiecare pas, ci să îl simți. Habar n-am când trece timpul, ceva fac bine, probabil, pentru că nici oboseala nu mă cuprinde prea repede.
La final, simți că ți-ai dat un mic reset, care contează enorm de mult. E un bust de energie, un plus de forță interioară care te menține la suprafață și te ajută să mai duci o zi. Cumva ai reușit să reduci din greutatea care te apăsa, ți-ai limpezit mintea. Deși știu că sunt în noroi (așa cum sunt mulți alții), la Ninjutsu am învățat să privesc spre stele și să nu uit să aprind Lumina interioară. Încet-încet, am învățat la antrenamente că realitatea nu este numai ceea ce este la îndemâna ochilor noștri, ci și ceea ce se află la îndemâna spiritului nostru. Tot exersând (fie acasă, fie la sală), mi-am dat seama cât de greșit este să vrei mereu să strângi totul în cămașa de forță a ideilor tale fixe. Desigur, mai am de lucru, dar mă bucur chiar și de acești pași mărunți.
Câteodată, înregistrez micile antrenamente de acasă. Mă ajută să îmi exersez spiritul critic și să îmi observ greșelile. Mda… sunt multe! Spiritul critic este intact și funcționează ca un ceas elvețian, indiferent de vremurile grele pe care le traversez. 🙂 Uneori, după ce mă uit la înregistrări, mai fac un mic antrenament neînregistrat ca să-mi ridic moralul. 🙂
