Mi-ar fi plăcut să fi avut șansa unui astfel de seminar când eram mică. Ar fi însemnat o deschidere uluitoare, o fereastră larg deschisă către un univers despre care citisem doar în cărți. Poate e greu de înțeles, dar unii dintre noi n-am avut astfel de privilegii, n-am avut o cale bătătorită deja de alții. Informațiile, seminariile nu „zburdau” așa zglobii peste tot. 🙂 Desigur, nu-i târziu nici acum. Niciodată nu-i târziu să înveți. Am fost foarte bucuroasă când am aflat despre intenția lui Sensei Cristian Laiber de a organiza acest workshop practic.
Eu am venit la Raiden Dojo, plină de avânt, cu tot Hollywood-ul în cap. Eu eram ferm convinsă că dacă vin la Ninjutsu o să învăț în primul rând să folosesc corect nunchacku, să alerg pe placaje puse pe luciul apei (că de înotat știu să înot puțin așa… oarecum), să arunc cu steluțe, să folosesc Sai (că le știam din Țestoasele Ninja), să mă cațăr în pomi cu ușurință, să fac flick flack-ul (la scurtă vreme mi-am dat seama că nu mai pot să fac nici podul de jos… deci nicio șansă de altceva)…. Și nu, contrar tuturor aparențelor, nu am venit la Raiden Dojo în fragedă copilărie, ci în proaspătă maturitate. 🙂 Evident, toate aceste dorințe/visuri au fost puse în așteptare ca să învăț să stau pe linie (da, ați ghicit, încă învăț 🙂 ).
Țin minte că la vreo 2-3 luni după ce începusem să practic ninjutsu, Sensei ne-a spus cu seninătate că ninja nici măcar nu erau considerați buni luptători, unde mai pui că a mai și adăugat că ei erau buni la chimie, la fizică (materii cu care eu am fost mereu în război). Vorbele lui au fost, pentru mine, ca un pumn în plex încasat fără nicio grimasă pe chip, dar care m-a îndoit de durere. M-am dus acasă și le-am „rumegat” vreo săptămână. Eu țineam cu ninja de când eram mică, și acum… știți cum e… te iei de ninja, te iei de mama, de tata și de tot neamul, deci suntem în prag de război. 🙂 Pe urmă, m-am gândit mai bine… nici eu nu sunt un luptător prea bun, deci poate am șanse să devin un ninja. DAR… tot nu-mi place nici fizica, nici chimia… Oare or fi fost și ninja scriitori, poeți, artiști? Ceva, nimic?! 🙂
Pe urmă am aflat că nunchacku și sai sunt din Okinawa și nu sunt arme specifice ninja (copilăria mea a fost o minciună… 🙂 preferații mei din Țestoasele Ninja, Raphael, cel cu bandana roșie și cu sai, și Michelangelo cel cu bandana portocalie și cu nunchacku erau pe lângă tradiție).
Un alt mic șoc a fost să aflu că nu există costum de ninja, ei se deghizau la nevoie sau purtau haine obișnuite tocmai ca să nu atragă atenția. Încet-încet mi-au fost spulberate toate miturile hollywoodiene.
Nici cu samuraii nu mi-a fost mai ușor. Ideea mea romanțată despre prietenie, loialitate și onoare (o struțo-cămilă între Codul Bushido știut din filme și romanele lui Alexandre Dumas) s-a făcut una cu pământul ca un castel de nisip luat de val.
Cred că japonezii în înțelepciunea lor recunoscută, au permis și au consolidat astfel de mituri și legende ca să le transforme mai apoi într-un soi de test. Nu-s mulți cei care reușesc să se desprindă de ideile hollywoodiene. Dacă vei căuta sclipiciul prezentat la tv, e foarte posibil să nu îl găsești. În plus, statul ăsta pe linie și alinierea corpului, nu-s lucruri ușoare. Dar dacă ai răbdare și îți acorzi timp, ai toate șansele să te (re)descoperi.
Vineri seară, Sensei Cristian Laiber ne-a explicat cu răbdare de unde vin anumite mișcări din arte marțiale, de ce se mișcau japonezii într-un anumit mod, a făcut analogii extrem de interesante între lupta cu mâna liberă și lupta cu arme.
În momentul în care începi să aprofundezi puțin lucrurile, perspectiva se schimbă radical. Pentru că începând să te cunoști mai bine, știi că poți aplica în viața de zi cu zi aceleași principii păstrate și adaptate de atâtea secole.
Nu-i ușor să îți găsești Calea… Faptul că Sensei a fost dispus să ne ajute să ne dăm seama ce stil, disciplină ni s-ar potrivi, mi s-a părut un gest extrem de elegant. Ninjutsu, Aikijutsu și Kenjutsu/Iaijutsu au o cadență, o dinamică foarte diferite, chiar dacă au elemente comune. Cel puțin așa le simt eu. Și e mare lucru să îți facă cineva introducerea în astfel de Arte Marţiale pe ușa din față.
Unul din lucrurile pe care le-am învățat la Raiden Dojo este să încerc să nu pierd timpul căutând obstacole, s-ar putea să nu existe. Le creează mintea.
Așa că nu îmi rămâne decât să îi mulțumesc lui Sensei pentru acest seminar! Sper să mai fie și altele!
Aveți mai jos link către galeria foto.
