La modul cel mai serios, încerc să găsesc un răspuns la această întrebare. Desigur, lumea în care trăim ne „obligă” să fim conectați în online. Prezentul nostru este despre comerț. Și despre gânduri standardizate. Iar lumina la care râvnim e doar în fotografii, meme-uri și filmulețe, nu mai e în noi. S-a rătăcit. Unde? Dumnezeu știe… Poate, în realitatea pe care o trăim doar pentru că o expunem în spațiul virtual. Poate că lumina s-a rătăcit pentru că facem totul pe repede înainte.
În dorința noastră de a fi „la zi”, am devenit niște biete victime ale barbariei numite pompos modernitate și suntem prinși într-un vârtej din care e extrem de greu să mai putem ieși. Suntem mai mult virtuali, decât reali. Am devenit tributarii unei dependențe pe care n-o mai putem controla. Suntem victimele propriei noastre aroganțe, crezând de cele mai multe ori că doar ceea ce facem noi este bine sau este greu. Muncim fără finalitate și fără scopuri anume, într-un haos total care ne-a devenit deja stil de viață.
Am o grămadă de exemple în jurul meu, de astfel de oameni prinși în vârtejul amețitor al vieții de zi cu zi. Eu nu pot ține pasul cu ritmul lor. Mereu sunt dispuși să ardă etape, zile, săptămâni, luni, ani doar pentru că au impresia că altfel nu se poate. Mereu îmi lasă impresia că sunt pe fugă. Am prieteni buni care-mi spun că nu ar putea trăi fără să facă mișcare, fără fitness în fiecare zi. Și nu înțelegeam cum de mai au timp să meargă și la sală zilnic… Așa că i-am întrebat… „Ah, păi, nu… nu am mai ajuns la sală atât de des. Poate ajung o dată pe săptămână… Dar fac acasă… Mă uit pe video din aplicație sau pe Youtube”, mi-au spus ei…
L-am văzut pe unul dintre ei făcând exerciții acasă, căznindu-se să copieze corect niște mișcări. Le făcea mecanic. I se părea că le face bine. Ba mai mult decât atât: era atât de convins că a înțeles ce are de făcut și că execută mișcarea corect, încât nu accepta sub nicio formă că exista posibilitatea să își facă mai mult rău executând greșit niște mișcări. Câți or mai fi ca el, m-am întrebat ușor îngrijorată pentru amicul meu. Oameni care sunt ferm convinși că dacă urmăresc o rubrică de trei minute de fitness la TV, pot executa mișcările ca niște profesioniști?! Autosuficiența e boală grea, iar televiziunile și miile de video-uri din online o întrețin.
De când am început să scriu acest jurnal, Facebook îmi arată în feed o grămadă de reels prin care suntem „învățați” cum să ne apărăm în cazul unui atac pe stradă. Tehnicile par simple, astfel încât oricât de nepriceput ai fi, rămâi cu impresia că este simplu și ușor ca bună ziua să scapi de un atacator. Dacă te uiți la câteva astfel de videoclipuri scurte (care induc ideea că oricât de puternic și de mare ar fi atacatorul, tu, ființă plăpândă, îi poți face față), începi să simți deja un pic din mimica lui Bruce Lee pe fața ta. Crezi că poți să faci și tu la fel, că e ușor și simplu. Este un sentiment înșelător care nu face decât să îți hrănească ego-ul. Dar știm cu toții că nu are cum să fie atât de ușor precum este arătat în videoclipurile respective. Și cu toate astea, mulți au impresia că pot învăța un sport de contact uitându-se pe videourile postate online.
Eu nu am putut niciodată să învăț din videoclipuri. Poată că nu am suficientă experiență pentru a sesiza toate detaliile care sunt extrem de importante dacă vrei cu adevărat să înveți o tehnică. Am încercat să exersez acasă având videourile drept model. Mă opream din 10 în 10 secunde ca să mă uit din nou: „deci… cum face aici?! dar cum stă? dar cum se mișcă?! stai așa… cum era?!”. 🙂
Am preferat întotdeauna să fiu atentă la antrenamente, să observ cât mai multe detalii, să ascult explicațiile oferite cu generozitate de Sensei… Adevărul este că îmi place să ascult. Am învățat extrem de multe lucruri din simplul fapt că ascult cu atenție. Din păcate, mulți oameni aud, dar nu ascultă niciodată cu adevărat. În mod evident, nu poți învăța un sport de contact doar ascultând teorie. Nu! Trebuie să exersezi, să lucrezi la antrenamente cu parteneri diferiți, etc. Ne-a tot spus Sensei de-a lungul timpului că este extrem de important și antrenamentul pe care îl faci singur, când nu ești la sală. Iar eu exersez zilnic. Dar niciodată după videouri. Nu! Prefer să încerc să-mi amintesc senzațiile din timpul antrenamentului și să respect pe cât posibil explicațiile amănunțite pe care le-am primit la sală.
Nu aș putea niciodată să învăt dintr-un videoclip ideea de timing, de exemplu. N-ai cum să simți mirosul de viață pe care-l are secunda aceea pe care ai câștigat-o, care îți permite să contra-ataci și să scapi dintr-o situație dificilă.
Am privit întotdeauna videoclipurile în care sunt prezentate tehnici de arte marțiale, ca niște vehicule de promovare. Dacă chiar vi se par interesante, mergeți la sală! Doar acolo puteți învăța cu adevărat ceva! Cu condiția să vă doriți acest lucru.
