Marea artă a învățării constă în a înțelege că învățătorul este și el un elev. (Søren Kierkegaard)
Nu vă rețin mult. E o pagină mai scurtă de jurnal, dar extrem de importantă. Au trecut doi ani și jumătate de când am început să merg la Raiden Dojo. Nu știu când s-au dus, dar am învățat foarte multe în tot acest timp. Am învățat, de exemplu, că suntem un cumul de imperfecțiuni. Singurul lucru perfect care ne definește este certitudinea imperfecțiunilor care ne compun. Odată înțeles acest lucru, am putut să mă dezvolt mai ușor pentru că am început să șlefuiesc bucățică cu bucățică încercând să le armonizez, să le potrivesc cât mai bine. E muncă de sisif și bineînțeles mai e mult până departe, dar nu mă grăbesc niciunde. E timp. Când pășești într-un dojo, una dintre cele mai mari provocări este că te confrunți cu propria persoană. Poate fi unul dintre cele mai înfricoșătoare lucruri. Îmi amintesc mereu la sală de vorbele Regelui din „Micul Prinț”: „Este mult mai dificil să te judeci pe tine însuţi decât să judeci pe altul. Dacă reuşeşti să te judeci bine, înseamnă că eşti cu adevărat înţelept”. Tocmai de aceea sunt importanți instructorii. Oamenii care te îndrumă.
Am avut bucuria să descopăr la Raiden Dojo un colectiv de instructori de excepție. Oameni cu personalități diferite, cu metode de predare diferite, cu grad de experiență diferit, dar cu multă răbdare în a explica în detaliu ceea ce ne învață. Oameni pasionați, având zeci de ani de practică în spate, care sunt o inspirație pentru ceilalți. E un mare avantaj să ai mai mulți oameni care îți explică aceiași „materie”. La școală n-am avut acest privilegiu. Tu, ca învățăcel” nu ești la fel în fiecare zi, nici ei ca instructori. Așa că la un antrenament poți înțelege mai ușor explicațiile unuia sau altuia dintre instructori. Desigur, există și posibilitatea să ai o zi proastă și să nu înțelegi nimic de la nimeni, caz în care se cheamă că scoți peri albi unor oameni nevinovați (păstrând linia umorisică: tot e bine că ai reușit să faci ceva). 🙂 Dar este și asta o lecție în sine: despre cum treci peste momentele de confuzie totală.
Această diversitate de abordări a aceleiași arte marțiale îți oferă o deschidere mult mai mare către procesul de învățare. Simplul fapt că ești în preajma unor oameni deschiși, răbdători, care îți pot explica aceiași tehnică în moduri diferite, te îmbogățește. Totul este să îți dorești cu adevărat să înveți! Este extrem de importantă intenția cu care vii la sală. Dacă chiar vrei să înveți, ai toate șansele și beneficiezi de tot sprijinul pentru a o face. Trebuie doar să îți acorzi timp și să ai răbdare. Momentul în care realizezi că depinde doar de tine cât și cum evoluezi, te poate speria un pic. Dar un lucru extrem de important pe care-l învățăm la sală, este cum să gestionăm frica. Bunăoară, eu sunt, într-un fel, un copil care a înghesuit în rucsacul cu care merge la antrenamente fricile, bucuriile, un trecut frumos cu mici excepții, un prezent incert și un viitor alunecos (pe lângă echipament, aparatul foto și ocazional o sticlă cu apă 🙂 ). Dar e ok așa. Nici nu aș vrea să fie altfel. Măcar am identificat conținutul și chiar am reușit să scap de unele chestii care nu-mi mai erau de niciun folos dar atârnau cam greu acolo. Ceea ce e mare lucru. Și asta am făcut-o prin practică.
N-am început degeaba cu citatul din Søren Kierkegaard. Nu cred că există ceva mai motivant pentru cineva aflat la început de drum, decât faptul că instructori cu experiență de peste 20, 30 de ani încă învață, încă încearcă să își perfecționeze tehnicile, încă mai caută răspunsuri, drumuri, alte șanse de a învăța. Privindu-i pe ei, am realizat că experiența este cel mai dur profesor: întâi îți dă testul, apoi îți predă lecția.
Am învățat și învăț în continuare de la fiecare în parte, mă bucur de fiecare seminar pentru că reprezintă șansa de a întâlni alți colegi avansați din a căror experiență e mereu ceva de învățat.
OK… am zis că va fi un jurnal scurt și n-a prea fost. Sorry! 🙂 Dar mi-am dorit să subliniez acest aspect foarte important. Nu doar în sala de antrenament, ci în viață, în general, este bine să profiți de orice șansă de a învăța. Iar oameni dispuși să te învețe sunt tot mai rari, așa că e bine să îi prețuiți atunci când îi întâlniți.
