Am făcut primele două antrenamente cu sabie. Altă viață! Altă perspectivă! Cu totul și cu totul alte grupe de mușchi! În plus, dacă acorzi puțină atenție, faza cu găsirea centrului și alinierea, devine logică. Practic, când ai o sabie în mână, parcă îți ia cineva bolovanii de pe cap și începi să vezi mai clar în jurul tău. Pe scurt, se face lumină-n sat. M-am dus cu mult entuziasm la antrenament. Era evident că nu poate fi decât interesant, în plus, m-am încurajat singură pe drum spunându-mi că dacă e ceva, plec capul și îl păstrez pe umeri. Ei bine, se pare că totuși, regula asta a expirat, sabia îl taie oricum ar fi deci…. nu vă bazați pe proverbul ăsta. 🙂
La sabie vin mai multe fete și copii! La ninjutsu suntem doar două (hmmm, mă întreb de ce?….). La primul antrenament de sabie, a fost relativ simplu: ridici sabia deasupra capului, coloana dreaptă, contează poziția picioarelor, de fapt, contează tot. Lovești de sus până jos. Ideal ar fi să șuiere (aproape am reușit de două ori). Dacă îl faci corect, exercițiul respectiv scoate untul din tine. La mâini nu făcusem febră musculară până acum (având în vedere că am făcut febră musculară la mâini, înseamnă că nu am executat corect). Am reușit să bifez o părticică din mușchii brațelor și am mai descoperit unii la picioare. La abdomen încă nu am ajuns. 🙂
„Pune masă când lovești!”
Asta e ceva ce spune Sensei de multe ori. Sună a fizică, ceea ce e oarecum înfricoșător. Ei bine, la primele antrenamente creierul meu leșina când auzea cuvintele de mai sus, pur și simplu, dădea ochii peste cap și…. dus era. Aveam nevoie de oțet să-l readuc în simțiri. Am reușit să-l antrenez, astfel încât să nu mai pice lat când le aude. Măcar atât! Ca să înțelegeți mai bine relația mea cu fizica, trebuie să vă povestesc ceva. În liceu, am fost la clasa de Limbi străine, așa că săptămânal aveam o oră de matematică, una de fizică și una de chimie. La chimie, ne-au interzis în laborator încă din clasa a IX-a, deci am scăpat ușor. La matematică făceam cu directoarea care ținea la onoarea, prestigiul și renumele liceului, astfel încât ne ținea pe linia de plutire. La fizică, profu’ a priceput rapid cum stă treaba, așa că puteam toci teoria și… gata fizica.
Prieteni, vă anunț cu mândrie că sâmbătă am înțeles ce înseamnă să pui masă (sau cel puțin așa cred). A fost nevoie de o sabie, un pom și dragostea nemărginită pentru bicicletă. Așadar, mă întorceam de la antrenament și „bicicleam” pe Spaiul Independenței, pe lângă râul Dâmbovița, pe sub tei…. O poezie! Aveam sabia pe spate, știți voi așa cum o purtau testoasele ninja (deși cred că un ninja nu își ține sabia pe spate). 🙂
Unul dintre acei tei frumoși nu fusese toaletat, așa că îi atârnau crengile. Îl știam pe teiul cu pricina pentru că am trecut de atâtea ori pe sub el. Ca de obicei, am ferit capul dar am uitat că am sabia în spate…. Evident, sabia s-a oprit în crengi și era să rămân agățată în pom. Dar n-am vrut să dau drumul bicicletei și cred că am pus masă și am trecut mai departe. Am rupt o creangă, i-am cerut iertare teiului, dar între noi fie vorba, el a început! Se pare că pun masă doar în situații limită. Când o să reușesc să pun masă oricând vreau eu, va fi o mare izbândă!
Cum e cu greutatea…
De când mă știu, am auzit toate glumele posibile privind greutatea mea. De la „pune niște pietre în buzunare ca să nu te sufle vântul pe stradă” la „pune mâna și mănâncă pentru că se vede prin tine”, „ești ca un fulg” sau „alea nu sunt mâini, sunt scobitori”, le știu pe toate. În mare parte, sunt de acord cu aceste afirmații. Adică, am oglindă acasă, am cântar… toate indiciile arată că sunt slabă… Și cu toate astea, la antrenament nu mai e valabil nimic!
În momentul în care trebuie să las toată greutatea pe piciorul din spate (care are genunchiul flexat) și să îl ridic pe cel din față (menținând înălțimea la care eram – detaliile sunt importante!), devin un fulg mare și… de plumb.
Sau mai există varianta în care, la fiecare antrenament, greutatea mea e pusă pe șotii și când trebuie să execut poziția respectivă, scoate mușchii de la borcan. Serios, îi bănuiesc pe colegii de antrenament că, înainte să intre în sală, își agață greutatea în cui, în vestiar, și în sală plutesc…. Dacă e așa, trebuie să găsesc cuiul! 🙂
Mă bucur foarte mult că am descoperit Raiden Dojo Bucuresti! Vă recomand sabia, chiar îți schimbă modul în care privești ce se întâmplă în jurul tău. Partea bună este că poți începe la orice vârstă.
Evident, o să vă mai povestesc din întâmplările mele. 🙂
