Din jurnalul unui ninja (31): Punctez aici o premieră: am lucrat cu sabia la antrenament!! 🙂

de | 20 sept. 23 | Iai/ Batto Jutsu, Ninjutsu

Deși am de ceva vreme sabia, nu am lucrat cu ea la antrenamente. Am preferat bokkenul. Mi-am zis eu că e bine să le iau pe rând, să „îmblânzesc” mai întâi „bestia” de lemn, pe urmă trec la sabie. 🙂 În plus, mie chiar îmi place bokkenul, lui nu-i prea place de mine, dar asta e partea a doua. 🙂

Acasă, în schimb, lucrez cu sabia. Dar fac tăierile stând jos dintr-un motiv cât se poate de simplu: trebuie să protejez camera. Poate, la un moment dat, o să vă arăt videourile mele în care „sap” în tavanul camerei (mai am un pic și ajung la vecini). 🙂 Sigur că antrenamentele de acasă sunt mai light așa… Eu când mă aud gâfâind, sau mi se pare că mă doare colo, dincolo, brusc mi se face milă de mine și creierul meu începe să afișeze #Error404 pauză #Error404 pauză. Și… aia e… mă opresc și încep să mă pup până îmi trece cârcelul, durerea de la încheietură sau gâfâiala. Cine ar fi crezut că îmi poate fi atât de milă de mine??? Stau vreo 2-3 minute și după ce consider că-s ok, o iau de la capăt, că doar știți că eu nu renunț așa cu una cu două. Ca să o spun pe aia dreaptă, când sunt acasă, un sfert le fac pe bune, un sfert le mimez și jumătate le fac dar mă vait sau mă critic aspru. Dar în rest sunt top. 🙂

Având în vedere că acasă lucrez cu sabia stând jos, nu m-am prins de foarte multe chichițe în mânuirea sabiei. Am avut această șansă ieri la antrenament. Am exersat cu sabia pe parcursul întregului antrenament (aproape), apoi am lucrat cu un bokken mare (cam la fel de greu ca sabia, deci îl putem considera tot sabie 🙂 ).

Relația mea cu bokkenul e relativ simplă. Acum că m-am obișnuit cu greutatea lui, de cele mai multe ori, am impresia că nu am nicio armă în mână, pur și simplu nu-l simt. Așa că, putem spune că bokkenul mă ignoră, iar eu mă tot roooog de el să șuiere. 🙂 Nici nu mă miră că un coleg mi-a zis că dau cu el, de parcă aș da cu busuiocul. 🙂 Are dreptate omul! 🙂

Ei bine, cu sabia povestea se schimbă radical. Sabia îmi dă acel sentiment de „togetherness”, de „hai să facem lucrurile împreună”. Cum funcționează treaba asta? Foarte simplu. Pe scurt, trebuie să proiectezi sabia în față. Evident, la sală facem tăierile stând în picioare. Partea bună este că făcând tăieri acasă cu sabia, m-am obișnuit cât de cât cu greutatea ei.

Buuuun, mă așez eu în poziție, inspir adânc (altă premieră) și proiectez sabia în față. Ați reținut sentimentul de togetherness, da? Sabia e foarte receptivă și dornică să îți facă pe placCred că îi place să lucreze în echipă. „M-ai proiectat în față? Excelent! Hai și tu cu mine!!”. 🙂 Degeaba am încercat eu să-i explic că nu trebuie să plecăm de pe loc, că n-are sens să mă tragă după ea, că stai puțin că trebuie să rămânem pe linie… N-aveai cu cine discuți… Era plină de elan. Așa am ținut-o tot antrenamentul. Drept urmare, azi m-am trezit cu febră musculară la spate și sunt foarte mândră de mine pentru că înseamnă că ceva-ceva tot am făcut bine ieri dacă, în sfârșit, mi-am cunoscut și mușchii spatelui. 🙂 Acum e musai să învăț să domolesc sabia.  🙂

Iulia Radu

Citeste mai departe

KYOKAKU (侠客 )- “Haiducii” Japoniei medievale

Lumea clasică niponă așa cum apare în cele mai multe reprezentări media, cu eternii rivali Ninja și Samurai, este doar o tentativă de a stimula dualitatea, eliminând alte opinii ce ies din tipare. Cam ca în ziua de azi, o mentalitate de tip ”cine nu e cu noi, e contra...

10 Reguli ale CORPULUI in TAIJI QUAN, Yang Chen Fu (1931)

Practic sunt reguli ale alinierii posturale (nu e vorba de miscari incă) :1. 提起精神 - Ridicarea Spiritului (Shen)2. 虛靈頂勁 - A presa pana la centrul capului, fara efort3. 含胸拔背 - A retrage pieptul impingand in spate4. 鬆肩墜肘 - A relaxa umerii si a lasa coatele sa cada5. 氣沉丹田...

RIP Ishizuka Sensei (22.02.1948 – 14.03.2025)

Am tot amânat să scriu asta, ca un fel de negare... greu de pus în cuvinte. Încă un Om special și un Maestru de Ninjutsu, Ishizuka Sensei, al 36-lea Sōke al Gyokko Ryū, a plecat în Lumină! În 2008, făceam prima călătorie în Japonia pentru a învăța arte marțiale de la...

Din jurnalul unui ninja (84): Saka Nagare

Bine... Între noi fie vorba, am dat și eu titlul ăsta ca să pară că țin minte denumiri... Adevărul este că am prins momentul oportun când denumirea rostită de instructorul nostru Cosmin, mi-a intrat pe urechea dreaptă și trecea vijelios prin mintea mea căutând să iasă...

Din jurnalul unui ninja (83): 1 Martie la Raiden Dojo București

A plouat mărunt pe 1 Martie. Dar chiar și așa, tot se simțea un aer primăvăratic, de schimbare. Cenușiul pusese stăpânire pe oraș, dar era imposibil să nu te bucuri de adierea aceea de nou, de proaspăt din aer. În ciuda decorului posomorât, toată ziua m-a însoțit un...

IMPORTANŢA BLOCAJELOR / a IMOBILITĂŢII (de moment)

La un moment dat, după un antrenament cu Hatsumi sensei, am primit în dar o caligrafie de a sa cu un Daruma (Boddhidharma, la indieni) considerat ca iniţiator al buddhismului Zen, al unor practici Qigong, părinte al artelor din Shaolin. Daruma este foarte apreciat în...

Wang Lin: De la „Maestru Qigong” la Criminal Condamnat

Wang Lin (王林), născut în 1947 (nu în 1952 cum declara), a fost o figură importantă în lumea Qigong-ului din China, dar și un personaj dubios cu un destin marcat de scandaluri și acuzații grave. De la un maestru spiritual cu o reputație impresionantă până la un escroc...

Învață săptămânal ceva nou!

Abonează-te la blog-ul nostru pentru a descoperi cele mai interesante relatări și documentări despre arte marțiale, istoria acestora, și multe altele.

Te-ai abonat cu succes! Îți mulțumim!