După ce am rupt cu mâinile goale un șurub de fier (am convenit că era de fier!!), viața mea s-a schimbat complet. Am început să cred că am putere, am început să privesc cu speranță către momentul în care voi deschide singură capacul unui borcan cu dulceață/murături, orice. Când o să se întâmple asta, nu știu cine o să se mai înțeleagă cu mine, așa că profitați acum! 🙂 În fine… 🙂
Știți că v-am povestit la un moment dat cum decurg antrenamentele mele de acasă (dacă ați uitat, dați un click aici și citiți). Ei bine, între timp, am ajuns la performanța de a nu mă mai văita atât de mult când fac exerciții acasă. Am mai evoluat puțin. Sunt mai concentrată.
Ieri, zic să fac suburi (niște tăieri în gol cu sabia). De regulă, le fac cu bokkenul ținut invers (ca să fie puțin mai greu). Dar, după cum spuneam la începutul articolului, acum sunt un om puternic (ați reținut, da? 🙂 ) așa că am zis că e cazul să le fac cu sabia (care, după ce fac 3 tăieri cu ea, pot să jur că are 10 kg!!). Zis și făcut. Am luat sabia și m-am pus pe treabă.
Nu m-am mai uitat pe video-ul postat de Sensei pe Youtube (îl aveți mai jos), în care explică foarte clar cum trebuie făcut, pentru că, într-un moment de rătăcire, am decis eu că am ținut minte și știu ce am de făcut. Acum, cu o oarece luciditate, stau și mă gândesc când vreodată am ținut eu minte ceva atât de clar încât să nu fie nevoie să mai arunc o privire peste reguli?! Iată încă un mister al zilei de luni.
Buuun, încep și execut tăierile în gol. Le-am făcut cam ca Sensei… dar nu chiar ca Sensei… adică semăna pe undeva, dar nu răsărea deloc! 🙂 Poate din cauza asta oi fi simțit la un moment dat o ușoară întindere în zona lombară?! Cel mai probabil, da! Dar, după cum am spus, nu sunt eu un om puternic?! 🙂 Am mai continuat o vreme, apoi m-am oprit foarte mândră de ce am făcut și am zis că e cazul să mă duc la somn. Toate bune și frumoase până când a trebuit să mă dau jos din pat dimineața… Păi, mișcă-te dacă mai poți. Pe lângă durerea din zona lombară (care-i în stânga), am reactivat și punctul dureros de sub omoplatul drept (care m-a chinuit vreo două săptămâni și tocmai ce începuse să mă lase). Partea bună este că nu mă doare constant, doar la anumite mișcări, deci încă e bine. Adică, ar fi de preferat să nu mă aplec, în rest, pot să merg, să alerg… Vedeți că nu-s dărâmată de tot. 🙂
Drept urmare, azi a trebuit să-mi refac stocul de Voltaren și anti-inflamatoare de care nu mai avusesem nevoie de foarte multă vreme. Am fost la farmacie și… aproape că am cumpărat-o pe toată. Privind așa, la rece, mi-a venit o idee de afacere: aș putea să vând prostii pentru că văd că se plătesc scump. Așa că dacă aveți nevoie, apelați cu încredere!
Ce să mai zic? N-am avut atâția plasturi pe mine de…. dar ce spun eu aici?! N-am avut niciodată atâția plasturi pe mine. E o experiență cu totul și cu totul nouă! Mă bucur că încă e marți și sper să îmi treacă de tot până vineri. Oricum, mi-am învățat lecția: nu-s chiar atât de puternică, șurubul nu era chiar de fier și… data viitoare mă uit pe video înainte de a face ceva. Ah, și încă ceva: cel mai periculos lucru e să spui „eu știu”!
