Vineri, am învățat o lecție importantă la cursul de ninjutsu. Este vorba despre importanța echilibrului. Interior și exterior. M-au fascinat mereu colegii de la dojo care nu doar că reușesc să stea într-un picior, dar pot și lovi din acea poziție. M-am întrebat mereu cum pot fi atât de stabili într-un picior, stând pe tatami?! Eu abia reușesc pe o suprafață tare…
M-am surprins întrebându-mă în timpul antrenamentului, dacă eu sunt un om al echilibrului?! Lipsa exceselor nu înseamnă neapărat că ești echilibrat. Ciudat este că nu m-am mai gândit la asta până acum…. Poate că pentru a obține acest echilibru exterior, trebuie mai întâi să faci un pic de ordine în interior. Poate că un echilibru interior îți dă acel calm, acea relaxare de care ai nevoie pentru a ieși bine dintr-un conflict. După acest antrenament, am învățat că nu este bine să te arunci în luptă dacă nu ești stăpân pe propriile picioare (cred că p-asta ar fi trebuit să o învăț de ceva vreme pentru că Sensei ne-a tot zis-o). N-ai cum să mergi înainte, să te ridici, să progresezi fără să fii înrădăcinat în sol, să ai o bună conexiune cu solul…
Vineri seară, mi-am amintit de un video postat pe canalul de Youtube Raiden Dojo, intitulat „Centrare – înrădăcinare” (aveți video mai jos). Am încercat să fac acasă și a fost extrem de amuzant. După vreo 3-4 secunde în care am stat într-un picior, am fost înconjurată de o armată de cârcei. Veneau din stânga, din dreapta, din față, din spate, de peste tot. Nu știam cum să pun mai repede piciorul jos și să mă mișc pentru a-i alunga.
De multe ori, avem impresia că afișarea unei atitudini de forță ne face mai puternici. Nimic mai fals! Prea puțini înțeleg beneficiile vulnerabilității, ale acceptării și cunoașterii propriilor vulnerabilități. E mare lucru să poți jongla cu diverse stări, într-un echilibru interior (aproape) perfect. Asta vei afișa și în exterior. Cel puțin așa cred. N-am ajuns încă acolo.
Nu sunt un om echilibrat. Dar nici unul stăpânit de haos. Mă tot agăț de logică, tot vreau să înțeleg, tot încerc să despic firul în patru, tot vreau să trăiesc fiecare pas 100% conștient și sunt mereu pregătită să trag frâna de mână. Sensei ne-a spus de nenumărate ori că tehnicile vor ieși în momentul în care nu le mai teoretizăm în minte, ci le facem pur și simplu. Just do it (și nu mă refer la sloganul Nike)… Ne spune adesea să acceptăm dezechilibrul, să nu ne fie teamă să cădem, să o facem controlat, în termenii noștri. Relația echilibru-dezechilibru este una fascinantă și la un moment dat o voi înțelege. E mai complicat, dar nu imposibil. Respirația ajută mult.
Dacă aș trăi măcar în proporție de 5% la fel de echilibrat pe cât o fac atunci când scriu, viața mea ar fi complet diferită. Echilibru…. Dezechilibru… Important este să știi să le folosești în favoarea ta.
