Având în vedere că martie este luna femeilor, Senseiul nostru, Cristian Laiber, s-a gândit să ne facă un cadou special: un curs gratuit de auto-apărare pentru Doamne și Domnișoare (lucru pentru care îi mulțumim deoarece a fost foarte util și distractiv). Așa că, vineri, 10 martie, am participat la seminarul „Women self defense masterclass” la Raiden Dojo.
Mereu m-am întrebat ce-i motivează pe oamenii care decid să urmeze cursuri de auto-apărare. În cazul meu, lucrurile sunt simple: inițial, am vrut să învăț să mânuiesc nunchaku așa cum o făcea Bruce Lee (bine, asta încă aș mai vrea, măcar puțin, cât să nu mă trosnesc singură cu el în cap sau peste mâini), apoi îmi doream să fiu ca Linda (un personaj dintr-un film popular pe la începutul anilor ’90), după ce am văzut Karate Kid, am început să devin mai interesată de ce e dincolo de exercițiile fizice, de filosofia artelor marțiale.
Prin clasa a V-a, eram fericită că practic arte marțiale pentru că mi se părea cool să pot parcurge seara drumul de la școală până acasă, printr-un cartier nu tocmai liniștit din Călărași, ascultând muzică la walkman. Așa îmi manifestam eu inteligența la vremea respectivă.
Cert este că frica de ceva/cineva nu a stat niciodată la baza deciziei mele de a practica arte marțiale. Cred că mai degrabă bunica mea trăiește cu o oarecare frică pentru că mi-a spus într-o zi: „Uneori mi-e teamă că o să te răpească vreunul și… o să te aducă înapoi după o zi și o să-mi ceară daune morale… Și habar n-am din ce o să plătesc că n-am atâția bani!”.
Vineri seară, am avut ocazia să aflu povești reale prin care au trecut unele paticipante la curs și având în vedere că n-am trecut niciodată prin astfel de situații, nu pot decât să-mi imaginez cum aș reacționa. Dar mi-am amintit că după primul curs de ninjutsu, am avut un adevărat șoc în drum spre casă. Mi-am dat seama cât de puțin pregătită sunt din punct de vedere psihic (dar și fizic), pentru un eventual conflict real pe stradă. Cred că a fost pentru prima dată când am fost îngrijorată și am simțit și o oarecare teamă. Nu de posibile atacuri pe stradă, ci mai degrabă o teamă de mine, de modul total eronat în care aș putea să reacționez dacă aș fi pusă într-o situație tensionată. Mi-am dorit să pot corecta asta la mine.
Partea bună este că la ninjutsu nu înveți doar să-ți folosești eficient corpul, ci să îți stăpânești emoțiile, să observi ce se întâmplă în jurul tău, să-ți „citești” adversarul, să-ți folosești intuiția, să-ți cunoști corpul, punctele forte dar și pe cele slabe, să iei decizii într-o fracțiune de secundă. Poate una dintre cele mai importante lecții pe care le înveți la antrenamente, este că întotdeauna există soluții, întotdeauna există un răspuns potrivit unui atac. Simplul fapt că ținem cu capul monedei pentru că asta a picat după ce ai dat cu banul, nu înseamnă că trebuie să uiți de existența pajurei. Este și ea acolo și nu trebuie să o ignori. La antrenamente înveți să folosești și reversul monedei. Totul e să ai răbdare, să nu fii prea dur cu tine, să nu te descurajezi dacă nu-ți ies tehnicile din prima și să-ți dorești să înveți.
Sensei ne-a vorbit despre cum putem gestiona anumite situații neplăcute, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. Apoi a răspuns cu răbdare numeroaselor întrebări. A fost unul dintre acele seminarii care îți pot deschide puțin ochii și îți pot schimba perspectiva asupra vieții. Unde mai pui că a fost și foarte amuzant.
