N-am fost niciodată într-o situație tensionată, cu atât mai puțin într-un conflict verbal sau fizic. Pur și simplu, nu am atras niciodată astfel de situații. Poate că sunt în grija unei armate de îngeri care m-a ferit de situații periculoase. Habar n-am. E adevărat că am crescut având doar băieți în preajmă și chiar dacă ar fi fost vreodată vreo situație tensionată, ar fi fost destul de greu să ajungă cineva la mine, pentru că mă protejau ei. Dar n-a fost cazul s-o facă niciodată!
Evident, există o „prima dată” pentru orice, iar eu nu puteam să fiu o excepție. Azi mi s-a întâmplat una de o s-o țin minte toată viața. Am fost la Farmacia Tei pentru a cumpăra medicamente. Având în vedere că e mult de mers până acolo și pentru că eram puțin obosită, am zis să iau un taxi. Între noi fie vorba, circul foarte rar cu taxiul. Prefer să merg pe jos sau cu bicicleta. La dus, au fost toate bune și frumoase. La întors, însă… ghinion!
Am comandat taxiul și a venit rapid. Am urcat, am salutat, dar șoferul nu mi-a răspuns. Nu pun la suflet astfel de „scăpări” așa că am închis ușa. Șoferul a blocat ușile și a pornit. În timp ce „admiram” bonul de la farmacie, realizez că la radio era vocea lui Nicolae Ceaușescu… „O fi vreo știre”, îmi spun eu gândindu-mă că fiind perioada în care se vorbește despre Revoluție, e posibil să existe și înregistrări cu Ceaușescu. După vreo 5 minute, îmi dau seama că nu ascult niciun post de radio, ci un discurs înregistrat al lui Nicolae Ceaușescu. Îmi amintesc de o postare de-a Oanei Pellea care povestea că a fost într-un taxi în care a ascultat în buclă discursul lui Ceaușescu. Nu-mi termin bine gândul că discursul din boxe o ia de la început. Timp de 27 de minute cât a durat cursa, am ascultat discursul lui Ceaușescu de vreo 4 ori. L-am auzit vorbind despre pericolul extern și închiderea granițelor, de mi-a ieșit pe nas. Mai mult decât atât, am identificat vreo 3 inamici imaginari ai șoferului: Nenicu, Johnu și Ilie. Îi înjura frecvent pe fiecare în parte. De asemenea, cred că n-a scăpat niciunul necertat în trafic (toți îl încurcau). Punctul culminant a fost când și-a luat ambele mâini de pe volan și a urlat la șoferul unei alte mașini pe care voia să o depășească. Când a luat mâinile de pe volan, aproape că am intrat pe contrasens. Atunci m-am gândit că ar fi chiar caraghios să mor ascultându-l pe Ceaușescu. Asta nu accept să se întâmple! Până aici!
Trebuie să vă spun că șoferul nu avea nicio treabă cu mine, cred că și uitase că eram acolo. Era în lumea lui cu Ceaușescu și inamicii imaginari. Mărturisesc că inițial m-am blocat, m-am speriat, m-am îngrozit de situația în care mă aflam, m-am gândit că dacă îi spun ceva (de exemplu să oprească și să mă dau jos), poate se enervează mai rău. Nu voiam asta!
Ce puteam să fac? Păi, în primul rând să mă calmez. Ce ne-a spus Sensei la seminar?! Să vedem partea bună dintr-o situație neplăcută. Așa… care-i partea bună!? Ușile sunt blocate, mașina merge, șoferul e în război cu toată lumea, Ceaușescu vorbește în buclă… astea numai părți bune nu sunt! Nu-s foarte pricepută la găsirea părților bune… La naiba, trebuie să mă concentrez! Ah, da! Sunt în drum spre casă și șoferul nu are o problemă cu mine direct. Trebuie să rezist vreo 17 minute.
Tot drumul mi-au trecut prin minte diverse scenarii, care mai de care mai catastrofale (în principal pentru mine). I-am promis lui Dumnezeu că dacă scap întreagă din taxi, nu o să mai zic niciodată la antrenamente că mă doare nu știu ce când fac rulări (pentru că într-unul dintre scenarii mă rostogoleam din mașină – nu mă întrebați cum, având în vedere că ușile erau blocate). Dar la antrenamente, eu o să mă rostogolesc de-a lungul, de-a latul sălii și pe diagonală, dacă e nevoie, fără să mă vait de nimic!
Când am ajuns mai aproape de casă (mai aveam vreo 10 minute de mers), deja situația mi se părea amuzantă și mă uitam la șofer ca la un spectacol. Poate că ar fi trebuit să îi cer să oprească (ori înregistrarea, ori mașina să cobor), dar sincer, n-am știut cum ar fi reacționat și nu mi-era chiar ok aflându-mă într-un spațiu închis. Mai exact, într-o mașină aflată în mers. Trebuie să mă lămuresc cum faci să scapi dintr-o mașină în mișcare. Toate scenariile din mintea mea, erau eșecuri. Cel puțin, așa cred!
Am ajuns întreagă acasă. Imediat cum m-am dat jos, șoferul a demarat rapid. N-am apucat să rețin numărul mașinii. Din aplicație reiese că pe șofer îl cheamă Nicolae. Evident că i-am dat un rating mic și am făcut și o sesizare. Nu știu dacă este același șofer cu cel din povestirea Oanei Pellea. Sper că o fi tot el pentru că ar fi trist să fie doi la fel prin București.
Cert este că eu nu mai circul cu taxiul niciodată! Mi-a ajuns pentru totdeauna!! Voi fiți atenți, vă rog, în ce mașini vă urcați.
