V-am spus data trecută că am sabie (dacă nu ați citit și nu v-ați amuzat încă, găsiți articolul aici – click), dar nu v-am mai povestit despre antrenamentele de sabie. Voi remedia acest lucru acum.
Imediat după ce mi-am exprimat public admirația față de sabia nouă, s-a simțit lezat bokkenul și a început să șuiere. Cred că era gelos. Inițial, am crezut că mi se pare pentru că repetam acasă. Dar nu! Am numărat la 9 din 10 tăieri a șuierat. Și am făcut și cu stânga și cu dreapta! În fiecare zi am executat tăieri și a șuierat!!! Eram atât de mândră de mine încât mai aveam puțin și mă duceam și băteam în grinda casei data în care a început să șuiere. Noroc că n-am făcut-o! După o săptămână petrecută cu capul în norii fericirii, am ajuns azi la sală unde bokkenul m-a adus rapid și brutal cu picoarele pe pământ. A devenit din nou tăcut ca peștele. Nici pâs/fâs n-a mai vrut să zică. NIMIC!! Și eu care voiam să îi dau și un nume cool tocmai pentru că am avut așa o comunicare frumoasă toată săptămâna… Sunt profund indignată… eu chiar credeam că se legase o prietenie cu bucățica asta de lemn… Bine-bine, lasă-lasă, mai vorbim noi zilele viitoare!
Astăzi, la antrenamentul de sabie, am făcut niște exerciții pentru încheieturile mâinii și pentru umeri, care îmi plac foarte mult și pe care le fac și acasă. La un alt exercițiu, care presupune să te ridici de la sol, am tot auzit de la Senseii noștri că senzația pe care ar trebui să o ai atunci când te ridici, e ca și când te ajută cineva, te trage de jos și ai senzația că ești ușor ca un fulg. E clar că eu l-am uitat acasă pe acest „cineva” pentru că nu mă ajuta nimeni să mă ridic. A trebuit să mă descurc singură. Data viitoare o să fiu pregătită.
De departe cel mai tare exercițiu făcut astăzi, a fost cel cu anvelopa de iarnă. Am primit o…. bâtă… Eu îi spun așa pentru că nu am alt cuvânt la îndemână acum. E foarte posibil să aibă un nume, e la fel de posibil ca unul dintre Sensei să ni-l fi spus. Habar n-am. Nu l-am reținut. Oricum, am primit o bâtă cu care trebuia să lovim/să tăiem o anvelopă de iarnă. Evident că trebuia să ținem corect arma, să punem masă, să înțelegem că e posibil să sară bâta din anvelopă dacă nu e bună priza, să o scăpăm în cel mai bun caz sau să ne sară în față în cel mai prost scenariu… Inițial, m-am gândit că poate n-ar fi o idee rea să îmi pun casca de biciclist. Nu de alta, dar știu că sunt în stare să lovesc prost și nu e exclus să-mi sară bâta în figură. Pe urmă, m-am gândit că dacă sunt atât de fraieră, atunci o merit. Deci, fără cască!! M-am concentrat bine și start joc! Loviturile n-au fost nici foarte prost executate, dar nici bine. Având în vedere că mă cam ajunsese oboseala din urmă, o să fiu indulgentă cu mine, lucru care mi se întâmplă rar.
Mărturisesc că m-am bucurat să constat relativa ușurință cu care am depășit stânjeneala de moment cauzată de faptul că am executat (prost, slab) în fața tuturor loviturile în anvelopă. Nu e deloc confortabil să fie toți ochii pe tine. Dar știți cum este… m-am gândit că orice exemplu care intră la categoria „așa nu”, poate fi un motiv de progres pentru toată lumea, inclusiv pentru mine. Așa că am îmbrățișat cu bucurie ideea că pot ajuta chiar dacă sunt la „așa nu”. Evident, că am tras cât am putut de timp și am mers ultima la „proba anvelopei”. N-aș fi fost eu dacă nu făceam asta!
Să vă mai spun una. Săptămâna trecută a revenit kiai-ul în viața mea. Tot la sabie! A trebuit să numere fiecare cu voce tare până la 10 sau până la 15, după caz. Maaaamăăăăă, m-au trecut toate apele! De numărat, am numărat corect, că măcar atât știu să fac. Dar modul în care am rostit cifrele a fost… praf! Toți ceilalți pronunță bine, din abdomen, ca la numărătoarea inversă de Revelion, la mine sună așa cum numărai când te scotea profa de mate la tablă… Spre marea mea surprindere, astăzi m-am dus la antrenament pregătită sufletește pentru numărătoare. Este la fel de adevărat că i-am mulțumit lui Dumnezeu că nu a mai fost cazul, dar trebuie să conteze la ceva și faptul că eram pregătită sufletește, nu?
Cam asta a fost pentru astăzi! Ne mai auzim/citim.
