Studiile mele legate de transmisia si evolutia artelor martiale clasice in stransa legatura cu schimbarile majore ale societatii moderne japoneze, mi l-au adus in fata pe Erwin Otto Eduard von Bälz (13 ian. 1849 – 31 aug. 1913), un internist german, antropolog, medic personal al familiei imperiale japoneze – un cofondator al medicinei moderne japoneze.
Dupa ce a servit ca medic în armata germană în timpul războiului franco-prusac din 1870, Bälz s-a intors la Universitatea din Leipzig. Aici a tratat un student japonez in 1875, ceea ce a condus la invitatia sa de catre Guvernul Japoniei pe un contract de doi ani cu Colegiul Medical al Universității Imperiale din Tokyo, în 1876. A fost inceputul unei relatii cu Japonia de peste 27 de ani timp in care dl dr s-a si casatorit cu Toda Hanako, cu care a avut patru copii.
Bälz a predat medicina occidentala la peste 800 de studenți ai Universitatii Imperiale din Tokyo si i-a tratat pe câțiva dintre cei mai influenți bărbați din guvernul Meiji , inclusiv prim-miniștrii Itō Hirobumi și Yamagata Aritomo. În 1902, a fost numit medic personal al împăratului Meiji și al familiei Imperiale!
De asemenea a fost pasionat de baile termale nipone (Onsen) . La inițiativa sa, izvoarele vulcanice Kusatsu (200 km de Tokyo) au fost transformate în cea mai de succes stațiune termală din Japonia, comparand-o cu stațiunea balneară europeană Karlsbad.
Bälz a fost captivat de Judo-ul acelor ani in Japonia devenind un pionier al artei in Germania mai ales dupa ce a publicat in 1906 “Das Kanō Jujitsu [Jiudō]”. A fost și un pasionat colecționar de artă; majoritatea colectiei sale se află la Muzeul Linden din Stuttgart.
Memoriile sale, extrem de interesante pentru viata perioadei Meiji au fost publicate dupa moartea sa, in 1931. Aici am gasit ceva interesant despre dieta japonezilor care le permitea sa faca un efort fizic considerabil. ( in 1910 a aparut si lucrarea sa despre efortul fizic la japonezi – “Über körperliche Erziehung” (On Physical Education) , reluata de un alt cercetator al Judo-ul german prof. Heiko Bittman)
La un moment dat, dr. Bälz s-a deplasat la Nikko, un frumos oras de munte din Japonia, faimos pentru un grandios templu si mormant al familiei Togukawa dar si ape termale. Cei 140 de km din Tokyo i-a facut la un moment dat dus de o ricsa in aproximativ 14 ore. Japonezul care l-a carat chiar si urcand pe drumurile de munte, a mancat doar chiftele de orez brun (onigiri), muraturi si prune murate (ca desert). Bälz a fost uimit de performantele japonezului si i-a propus o masa mai consistenta, oferindu-i un pranz serios cu carne la gratar. Din pacate japonezul a obosit mult mai repede si nu l-a mai putut duce pe doctor la destinație. Revenind la dieta sa cu orez si murături, conducatorul de ricșă (care putea fi un maratonist premiat) și-a recăpatat performanțele inițiale, absolut remarcabile.
Concluzia lui Bälz a fost că dieta niponă diferă de cea germană din cauza diferenței de climă și coordonate geografice dar mi se pare interesantă pentru corelația de performanță fizică si demnă de luat in calcul.
PS. oricum japonezii / samuraii nu mancau carne (in afara de peste) înainte de contactul cu occidentalii, din motive religioase. De asemenea dulciurile bazate pe zahar și lactatele au fost foarte recent introduse in Japonia de industria de profil …
