Următoarele evenimente Aiki Jutsu:

I. cele fără arme: Aikijutsu; Jujutsu; JuKenpo.

II. cele cu arme: Iaido și Kenjutsu – tehnici de sabie; Jo jutsu și Shugi jutsu – tehnici de baston; Ba Jutsu – tehnici de călărie; Shuriken Jutsu – aruncarea de lame tăioase; Bujutsu Ido – forme medicale; Bujutsu heiho – tactici și strategii militare; Shinobi jutsu – tehnici de spionaj și de infiltrare.

Din limba japoneză:

AI = Armonie, Comuniune, Unire.
KI = energie internă.
DO = cale, cu accent pe latura spirituală.
JUTSU = tehnică, abilitate – în sens mai ales tehnic.

AIKI era noțiunea specifică școlii Takeda ce avea la bază principiul armoniei, dezvoltat și transmis în cadrul școlii Takeda.

AIKI însemna mai mult decât ideea de non-rezistență/suplețe (JU) și îngloba deja aspectul de armonie/simultaneitate (AI), cât și un anumit antrenament de dezvoltare a energiei interne (KI). Artele „marțiale” dezvoltate după diminuarea războaielor, pe timp de pace în perioada modernă, au preluat acest aspect evidențiat în limba japoneză prin termenul DO (care înseamnă cale spirituală), pentru a marca declarativ o renunțare la căutările de ordin tehnic (văzute ca inutile, violente, eventual arhaice, atribute ale unei epoci apuse) în favoarea unui accent pus pe etichetă, pe păstrarea tradițiilor, pe dezvoltare mentală și spirituală alături de mișcări mai simplificate, simbolice, mai departe de aplicații marțiale reale.

Principala deosebire este în scop și în viziune:

Aikijutsu este un sistem militar, testat în lupte pe viață și pe moarte, unde orice greșeală putea fi fatală. Aikijutsu este un sistem perfecționat timp de peste 40 de generații, iar tehnicile erau concepute să controleze total adversarul, indiferent de atacul acestuia. Oponentul era și el un profesionist – un samurai al altui clan – cu experiență, de asemenea, în arte marțiale.

Scopul tehnicilor de Aikijutsu era acela de a compromite, de a neutraliza atacul advers și nu neapărat de a impune o anumită tehnică în fața adversarului. Tehnicile trebuiau aplicate în mod spontan, în timp foarte scurt și cu o foarte mică amplitudine. Adversarul trebuia controlat în orice moment al atacului său. Proiecțiile erau folosite foarte puțin pentru că nu ofereau un control foarte bun asupra adversarului. Aikijutsu era o disciplină militară care a devenit în prezent, în mod accidental (prin deschiderea școlii către lumea civilă) și un bun sistem de autoapărare.

Aikido este o disciplină modernă, derivată din Aikijutsu și dezvoltată pe timp de pace. Ca urmare a lipsei de confruntări pe viață și pe moarte, dar și în absența necesității aplicabilității practice în conflicte, tehnicile Aikido au fost adaptate de către fondatorul său, O Sensei Morihei Ueshiba, unei societati moderne aflată în plină dezvoltare, precum era cea a Japoniei începutului de secol trecut. Modelul nu a fost singular, fiind folosit și de cunoscutul Jigoro Kano cu Judo-ul său, derivat din vechiul Jujutsu. Pentru a deschide școala publicului larg, Ueshiba Sensei a încercat să elimine detaliile aparent dure, care ofereau tehnici de control foarte eficiente dar și periculoase, înlocuindu-le cu proiecții generoase, uneori spectaculoase, ample, estetice.

AIKIDO este o frumoasă filozofie despre armonie, lume și viata, care a devenit accidental și un sistem de autoapărare (daca este practicat în acest scop). Este necesar să fie cunoscut faptul că Ueshiba Sensei avea eficienta din Aikijutsu, iar Aikido-ul l-a perfectionat ulterior, fără preocuparea pentru eficiență, păstrând doar ideea de armonie AI si de energie internă KI.

1. Verifică dacă numele școlii mai există undeva în lume, sau ai noroc că se practică doar în orașul tău.
2. Nu crede poveștile cu maeștrii și scolile secrete, nimic nu mai este secret, iar esența constă în practica regulată. Secretul, aburul de mister ce plutește în jurul unei școli anume întretine doar o vagă aură de neclaritate în speranța că poate curiozitatea îi va face pe elevi să stea mai mult în cadrul respectiv de învățare.
3. Daca nu înțelegi ce ți se spune, nu înseamna că interlocutorul tău este extrem de înțelept! Mulți „sensei” vorbesc de sus, în termeni generali și evazivi, afirmând deseori ceea ce vrei să auzi. Încearcă să nu cazi în plasa lor, ci să ai discernământ.
4. Încearcă să aflii cu cine a studiat acel instructor și cu cine continuă să studieze, pentru că procesul de învatare este continuu. Se organizează stagii regulat ? Dacă da, atunci cu cine? Din nou internetul poate fi de ajutor în obtinerea de informații.
5. Nu în ultimul rând, cere permisiunea de a asista la un antrenament și folosește-ți intuiția.
6. Exista compatibilitate între tine și viitorul instructor ? Degeaba este un instructor legitim, dacă are un caracter „dificil”. Observă cu atenție atmosfera din sala de antrenament: este calm? are rabdare ? De multe ori unii încearcă să fie mai catolici decât Papa, să îi copieze pe Japonezi, sau să facă cum ar crede ei că fac Japonezii. Niponii au în primul rând etichetă și bun simț, prin urmare dacă acestea guverneaza acțiunile instructorului tău, atunci deja totul este bine.

Da și Nu! În trecut, disciplinele fundamentale ale școlii erau Iaido si Aikijutsu. Acum ele au rămas aceleași, dar accentul este pus mai mult pe Aikijutsu, datorită eficienței practice imediate.

Remarcăm însă și un interes sporit pentru Iaido, pentru spiritul combativ, pentru atenția la detaliu și capacitatea de concentrare și interiorizare pe care o promovează. Se poate începe deci practica Takeda Ryu cu una din cele două discipline sau chiar cu ambele. Restul sunt discipline anexe, conexe ale școlii, dezvoltate pe baze comune.

JuKenpo este doar prima etapă din practica ce duce către Aiki, iar mișcările nu sunt armonioase, ci mai degrabă dure, sacadate. Loviturile (atemi) sunt folosite din plin pentru a dezechilibra (kuzushi).

Jujutsu este deja un nivel mai avansat, intermediar în trecerea de la JuKenpo către Aikijutsu.

Bastonul nu a fost niciodată o arma reală a unui samurai, el apărea în arsenalul războinicului doar dacă o lance sau o suliță se rupea și astfel puteau să apară tehnici de Jo sau Shugi jutsu (baston mai scurt).

Kenjutsu este folosirea sabiei în luptă, când aceasta a fost deja scoasă din teacă. Un bun iai, face kenjutsu inutil!

Shuriken Jutsu este în Takeda Ryu o anexa a practicii Iaido și nu are prea multe tehnici.

Din nou, da și nu ! Revin la un motto care mi-a placut din filmele western: „Armele nu ucid, oamenii din spatele lor ucid”. Tehnicile, în absența practicantului, nu există și nu au nicio valoare. Pentru că au fost perfecționate timp de 43 de generații pe câmpurile de lupta, în situații în care miza era supraviețuirea, în fața unor adversari redutabili – militari profesioniști (samurai din clanul rival), tehnicile și principiile școlii Takeda dețin în mod clar în esența lor o eficiență vădită în ceea ce privește lupta.

Cu toate că tehnicile și pricipiile dețin în interiorul lor tot ceea ce este nevoie pentru supraviețuirea în luptă, totul depinde de modul în care noi, ca practicanți, le înțelegem și le aplicăm.

Nu trebuie confundată eficiența sportivă, de tip K1 sau full contact, cu eficiența marțială reală, pe stradă, unde totul este permis și unde nu există arbitru sau tehnici nepermise prin regulament.

Takeda Ryu este o școală veche care evoluează mult pe ideea de a fi pregătit pentru orice și de a acționa pentru a neutraliza / controla un atac în mod instinctiv. Pe măsură ce practicăm, conceptul de eficiență va fi integrat în profunzimea corpului nostru și în dinamica acestuia, iar tehnicile ne vor arăta doar calea către un model optim de mișcare.

Parcurgeți și FAQ general de arte marțiale despre ideea de eficiența tehnică.

Gradele moderne Kyu și Dan, există în Takeda Ryu, alături de vechiul sistem de Menkyo. Există 8 Kyu – grade inferioare și apoi gradele Dan – superioare. Un elev conștiincios, care se antrenează regulat, poate avansa la nivelul de 3 Kyu în aproximativ un an și jumătate, ca dupa 2 ani să fie deja 1 Kyu. De aici are minim un an de perfecționat tehnicile în vederea testului de Shodan – 1 Dan (centură neagră). Acest nivel nu înseamnă decât o bază bine stăpânită și este un nou început, sigur că la alt nivel calitativ. Mulți nu înțeleg acest progres calitativ și renunță la antrenamente cam pe la acest nivel. Nu timpul este esențial, ci regularitatea practicii, calmul în practică și răbdarea.

Frica este normală, instinctivă pentru orice om. Nimeni însă nu este aruncat în apă adâncă încă de la început. Sistemul de predare urmează o progresie constantă, personalizată pentru fiecare practicant în parte.

Unul din primele lucruri studiate in Aikijutsu estre UKEMI – „arta a de primi/accepta contactul cu solul”. Este vorba de tehnici de transformare a impactului dur, în rulări pe suprafețe mai mari ale corpului, forța reducându-se astfel considerabil și permitând în plus, ridicarea de la sol și reluarea luptei.

În timp, corpul începe să accepte căderile acestea, ele devin ceva natural, așa cum ne oprim să ne asiguram înainte să trecem strada. Pe masură ce se avansează cu aceste tehnici de cădere, se va avansa și cu tehnicile de proiecție. În plus, proiecțiile nu sunt ceva foarte tipic pentru Aikijutsu, pentru că ele nu mai permit controlul deplin al adversarului. Proiectiile au devenit populare în Aikido, promovate fiind de O Sensei Ueshiba.

Sigur că posibilitatea există. Paradoxal și nu în mod masochist, durerea este un factor de progres în arte marțiale. Cum așa? Simplu! Printr-o durere acceptată și aplicată evident în mod progresiv, proporțional cu cât poate duce fiecare, se pot învăța multe și se poate ajunge și la formarea unui spirit puternic (seishin no tanren – „călirea spiritului”).
Artele marțiale reprezintă o disciplină militară, așadar există o latură combativă și, în mod evident, este necesară o oarecare doza de „spirit combativ”, dar asta nu inseamna ca artele marțiale sunt și periculoase.

Totul trebuie făcut cu un maxim control (esențial din nou, ca principiu, în arte marțiale) și asumându-ne un minim risc. O zicală japoneză spune că „nu te poți lăuda că ai trecut podul, dacă nu ai aruncat și o privire la râul învolburat ce curge pe sub tine”.

În ceea ce privește rănirea adversarului – trebuie să realizăm, că nu acesta este scopul final. Scopul constă în a controla și a neutraliza atacul, de a păstra viața cu orice preț.

 K.O.-uri obținute prin pumni și picioare în gură, mâini rupte și altele nu sunt nici pe departe apanajul unei arte marțiale autentice și nu se deosebesc cu nimic de doi bătăuși de pe stradă.

În altă ordine de idei, este important să menționăm că în artele marțiale (mai ales tradiționale) rata accidentelor este, poate, cea mai redusă dintre sporturi, în general. Probabil și pentru că, după cum spune un proverb românesc: „paza bună trece primejdia rea”.

Așadar, toate acestea se întâmplă datorită unui spirit alert (Zanshin – „spiritul care ramine si dupa….”), pe care se pune accent in arte martiale traditionale. Legat de acest spirit, un maestru de bugei (arte martiale vechi) repeta elevilor sai : „vârful sabiei este mereu la gâtul vostru, nu uitați asta nici măcar când salutați”.

Evident că nu este vorba de superioritatea tehnicii de Takeda Ryu față de alte arte marțiale, pentru că nu există arte marțiale mai bune sau mai puțin bune. Din moment ce discutăm de școli și tradiții ce dăinuiesc de sute de ani, care au trecut proba dură a timpului, este clar că tehnicile și principiile din spatele lor și-au dovedit eficiența din plin.

Este vorba de compatibilitatea dintre practicant și strategiile propuse de respectiva școală de arte marțiale. De asemenea, trebuie căutat și un oarecare grad de compatibilitate cu instructorul ale cărui cursuri doriți să le urmati. Este indicat în acest sens, ca înaintea înscrierii să cereți permisiunea de a asista la un antrenament sau chiar de a practica de probă, dacă acest lucru este posibil.

In cadrul Raiden Dojo Bucuresti aveți posibilitatea să asistați și să practicați în cadrul unui antrenament gratuit.

Revenind la intreabarea inițială, putem discuta de un alt aspect important legat de practica artelor marțiale și anume – motivația. Este foarte important motivul pentru care vă doriți să practicați aceste discipline, pentru că, în funcție de aceasta veți descoperi că poate unele vi se potrivesc mai bine decât altele.

O înclinație imediată către autoapărare, un interes pe termen scurt, poate fi eventual satisfacut de forme aparent mai combative, eventual cu sisteme de luptă full contact.

O căutare spre ceva interiorizat poate duce către așa zise forme interne (Taiji, Bagua, etc), iar un practicant răbdător va descoperi că orice sistem tradițional are și o parte internă, fără de care nu se putea surclasa avantajul fizic al adversarului. 

Sensei Maroteaux (Minamoto no Maroto) sintetiza, la un moment dat, că „artele marțiale pot fi practicate de oricine, iar cele tradiționale doar de persoane inteligente”. De ce ? Pentru ca este nevoie de o minimă inteligență pentru a realiza că dincolo de forme și mișcări fizice este o întreagă filozofie, aproape un mod de viață, cu principii extrem de echilibrate.

În Japonia, artele marțiale tradiționale sunt considerate ca un patrimoniu cultural intangibil și mulți experți (soke) care duc mai departe aceste tradiții, poartă titlul de „tezaur cultural în viață”.

Concret acum, legat de Takeda Ryu, care este o școală extrem de vastă și completă (So Budo – Budo integral), putem afirma că tocmai din cauza acestui larg spectru de tehnici răspunde la foarte multe posibile solicitări, bazate toate pe principii comune:

• lupta cu mâinile goale este reprezentată de forme mai explozive, Ju Kenpo trecând prin Jujutsu și ajungând la mult mai subtilul Aikijutsu – bazat exclusiv pe armonia miscărilor și pe preluarea forței adversarului, forme complexe de luptă cu mai mulți adversări, etc
• de asemenea, apar numeroase tehnici de arme: sabie (iaijutsu, kenjutsu), baston ( Jo, shugijutsu) și chiar aruncarea de lame ascutite (shurinken jutsu), forme de apărare cu mâna goală pe tehnici de arme (muto dori).
• școala include si tehnici speciale de amplificare și focalizare a energiei interne KI, precum și aplicații terapeutice Bujutsu Ido.

Pentru a preda altora tehnicile și spiritul școlii Takeda Ryu, este necesar ca dvs. să cunoașteți foarte bine toate acestea, sau măcar să aveți o bază clară de pornire. În Takeda Ryu vă oferim posibilitatea de a vă antrena alături de noi minim un an, urmând ca în cazul în care deja aveți nivelul de 1 Dan în altă disciplină, să puteți fi testat după aceea și în Takeda Ryu pentru Shodan. Experiența în alte discipline vă este cu atât mai utilă cu cât ele sunt mai aproape de o școală tradițională (jujutsu, kenjutsu, eventual karate sau aikido). Pentru antrenamente, puteți lua legatura cu instructorul-șef al Takeda Ryu Romania, Sensei Cristian Laiber, sau cu instructorii de la cel mai apropiat dojo de Dvs (lista Dojo-uri Takeda Ryu). De asemenea sunteti bineveniti la stagiile si seminariile noastre, si puteti chiar organiza local asemenea manifestări de prezentare și inițiere în Takeda Ryu. Vă putem ajuta cu materiale publicitare (afișe, pliante, etc) și de asemenea, cu materiale video.