Material (re)scris după o experiență din 2010 cu maestrul meu Machita Kenshinsai la templul Shoryuzan unde locuiam în Japonia
Nu imi amintesc cand am pus prima oară pe o sabie de lemn, ceea ce numim in artele marţiale japoneze Bokken sau Bokuto… Asta pentru că probabil sabia de lemn pare doar o bucată de lemn, pe care o folosim în aşteptarea „adevăratei săbii de samurai”- Katana, eventual cât mai ascuţită şi mai frumoasă . Ne punem de multe ori aşteptările în acel ceva exterior care va face ca totul să meargă mai bine, magic, fără efortul nostru.
Îmi aduc însă foarte bine aminte când, în 1993, ţineam fericit în maini prima mea Katana japoneză – un Iaito de fapt (sabie de antrenament care nu taie), cumpărat după economii serioase. A exersa cu Katana, seamănă oarecum cu a exersa cu un bokken – mişcările sunt la fel de dificile, aceeaşi transpiraţie, poate e mai greu chiar şi atunci frustrările sunt chiar mai mari … După simpla prindere, tendoanele ne amintesc că este totuşi ceva greu care le epuizează şi aproape că există chiar o vagă reacţie de respingere, sau cel puţin nu ne simţim în largul nostru cu acea bucată de metal în mâini. Mai ales după o perioadă de timp în care înveţi tehnici de arte marţiale cu mîna goală şi simţi deja că le faci măcar mai uşor ca la început, a trece la tehnici de arme este din nou frustrant. Mai ales pentru că este altă distanţă de lucru dar poate şi mai mult pentru că nu prea ştim să folosim mâinile pentru a genera efectul dorit la capătul armei. Este o neputinţa venită din a genera forţă mare dar fără precizie… sau a exercita un control oarecare dar lipsit de fermitate…
Toate acestea se întâmplă și din cauza unui mit des întâlnit în artele martiale moderne :
” Mai intăi învăţăm tehnici cu mâna goala, abia apoi arme, care sunt pentru avansati…”
Un exemplu clasic al acestei manipulari moderne il gasim in Aikido care se spune ca este derivat din practica sabiei, si ca miscarile se fac exact ca in arta sabiei. Concluzia logică ar fi ca pentru un aikido bun trebuie o practică de sabie corectă (ceea ce Ueshiba avea în spate) dar în general acele tehnici de sabie nu sunt studiate cu adevarat sau sunt considerate din start ca simple / evidente. Un aikidoka mediu ar avea o supriză neplacută în fața unui kendoka mediu, încercând să aplice frumoase eschive circulare pe un banal dar hotărât Tsuki, lipsit de conventii (Yakusoku). Si cred ca surprizele ar fi aceleasi pe sabie fie pe un atac similar cu mâna goală…
16 ani mai târziu, ajungeam în Japonia la Machida Sensei, Okuden Shihan pe Takeda Ryu Aikijutsu dar şi cu nivel si mai mare în mai multe şcoli reputate de sabie cum ar fi : Enshin Itto Ryu, Mugai Ryu Kodachi, Jigen Ryu. Machida sensei nu concepe a practica Aikijutsu fara a cunoaste la modul serios sabie şi chiar nu predă nimănui Aikijutsu decât după baze temeinice de Kenjutsu sau Iaijutsu (un iai foarte marţial numit corect Batto Jutsu). Am fost acceptat cu greu ca elev, cu obligaţia de a studia temeinic sabia pentru a putea invata şi Aikijutsu şi după o perioadă de antrenamente susţinute, Sensei Machida mi-a acordat permisiunea de a sta permanent cu dânsul, în templul Shoryuzan din provincia Chiba.
Revenind aici a 3-a oară în 2010, privirile mi-au fost atrase de un fel de baston ciudat aflat sub unul din rafturile din templu, departe oarecum de dragoni si statui, de multitudinea de culori si ideograme ce împânzesc interiorul unui templu Shingon. Când îl ating deja am o senzaţie ciudată, bastonul e aproape un fel de fier, lucios si foarte dens, greu. Este o greutate fizică dar şi un alt fel de incărcătură pe care bastonul acesta o duce cu sine… Imi fac curaj şi il iau din locul ascunzisul lui şi realizez atunci că este un bokken cu o formă tipică şcolii Itto Ryu, aproape drept, gros, cu tsuka lungă (mâner) întocmai ca vechile săbii din Muromachi / Nanbokucho. Greutatea, senzaţia pe care mi-o lasă la atingere, sunt greu de descris. Abia după ce mă aşez în Seigan no Kamae cu bokkenul realizez că mănerul nu e doar sculptat ci că de fapt sculptura este în formă de superb dragon încolăcit, cu gura deschisă. M-am gândit atunci la Kurikara Ryu – dragonul încolăcit pe sabia dreaptă Ken , unul din principalele simboluri ezoterice care înlocuiesc deseori imaginea clasică a lui Fudo Myo O – una din principalele divinităţi ale samurailor, venerat mai ales pentru capacitatea sa de concentrare a minţii și de non-ataşament. Era clar un bokken aparte şi pe măsură ce îl ţin în mînă il preţuiesc mai mult, este o conexiune cu arma pe care o simt mai bine chiar decît cu katana în mod oarecum paradoxal. Trebuie să îl întreb pe Machida sensei despre acest formidabil bokken neapărat.
Zis şi făcut, una din primele mele întrebări în ziua următoare este despre acest bokken. Faţa lui Machida sensei se luminează :
– ai descoperit deci bokken-ul din Tetsuboku !!! Este un bokken acoperit cu Urushi, nu este un bokken pentru Bujutsu , este un bokken pentru Shugyo (practica individuală austeră) ! Machida sensei devine tăcut şi îmi analizează reacţia. Urushi, continua dănsul, este un lac special în japonia, o rășină scumpă pentru că nu se poate recolta decît manual dintr-o anumită specie de copaci.
Nu ştie cum să îmi explice de Tetsuboku dar denumirea este deja semnificativă – “tetsu” inseamnă oţel iar “boku” lemn. Este o specie de abanos – lemn foarte dur, rar și evident scump. Ca actualizare a materialului, deja de 2-3 ani cel puțin, acest tip de abanos este protejat și este interzis la export ( nu se mai poate procura)
” – Este un bokken doar pentru Shugyo continuă Machida sensei, doar pentru practica ta interioară, nu pentru cea de Kenjutsu cu partener. Deşi tetsuboku este dur şi ar putea suporta orice impact, stratul de Urushi s-ar deteriora la cel mai mic impact – mai imi explică Machida Sensei. Practicând cu acest bokken, iţi rafinezi şi întăreşti propriul interior şi asta fără violenţă – nu ai voie să loveşti în nimic din exterior. Devii în acest fel foarte puternic în interior dar la exterior nu este nevoie de duritate, doar de supleţe, de frumuseţe şi sensibilitate. Acesta este stratul de Urushi! Este tipul de construcţie In – Yo (Yin Yang) pe care trebuie să o clădeşti în corpul tău, la fel cum este construit acest bokken. Toate acestea au sens, un sens atât de adânc mai ales că oarecum îl intuiam, dar nu la aceste dimensiuni chiar.
Sensei îmi arată apoi exemplifică apoi tehnicile de sabie deja exersate şi în zilele trecute cu acest bokken – este vizibil transfigurat. Nu este chiar Machida sensei din faţa casei, maestrul de arte marţiale, ci parcă este mai mult Dai Sendatsu Machida Sensei – preotul senin şi calm din timpul unei ceremonii, un amestec sublim de aparent furiosul Fudo Myo O şi preamilostiva zeiţă a compasiunii Kannon. Este uimitoare această transfigurare și îmi amintește de shapeshifting-ul despre care se vorbește în samanism. Corect făcute, la nivelul cel mai avansat, practicile marțiale, exerciții repetitive, cu respirație specială, ritmată puteau induce transe, stări modificate de conștiință și de aici și revelațiile pe care le aveau unii maeștrii în practica lor. Este un subiect asupra căruia voi reveni.
În zilele ce urmează continui sa exersez cu iaito-ul tehnicile de sabie, dar uneori gîndul îmi zboară la bokkenul de langa altarul din templu. Seara exersez cu el in templu chiar, cu mare grijă pentru a nu îl lovi cât şi pentru a nu lovi ceva în jur. Sau doar mă minunez și visez cu el în mănă. Este o experienţă aparte. Intr-o zi sensei chiar mă găseşte exersând în templu şi, după ce ne bem ceaiul vorbind şi exersînd şi discutînd de relaţia dintre Aikijutsu, respirație, mudre, sensei îmi spune că lui i se pare că aș cam fi atras de acel bokken… 🙂 Da , aşa era și cred că era evident, sigur că îmi place dar îmi e greu să explic în cuvinte fie ele şi romaneşti …Dar nu este nevoie…Sensei îmi zâmbeşte și înţeleg că a înţeles. Îmi spune că şi lui îi place foarte mult, că practic gura deschisă a dragonului se continuă prin trupul tău şi a practica kenjutsu poate deveni in felul acesta un act religios (re-legare, re – conectare). Il înţeleg pentru că ştiu că trăieşte către Divin prin practica sa marțială chiar dacă unii percep practica marțială într-un fel și pe cea spirituală separat. Pentru Machida sensei este unul şi acelaşi lucru, acelaşi scop final.
Îmi amintesc că vorbeam odată cu el despre Tameshigiri – testele de tăiere pe suluri umede de paie de orez. Îmi spunea că dacă ma antrenez nu e foarte greu de făcut şi că nici măcar nu e ceva demn de laudă. Esenţa artei sabiei stă după dânsul în Suemono Giri – a tăia ceva fin, aşezat foarte aproape de cineva în viaţă. Atunci, cu o mişcare scurtă, tai total ţinta dar fără să atingi persoana- aceasta e adevărata măiestrie: a tăia puternic, perfect, decis şi a păstra viaţa. Dacă eşti suficient de deschis (In) şi de puternic (Yo), atunci îl vei simţi pe D-zeu – continua Machida sensei. Realizez cat de bine se aplică Suemono Giri in practica Shugyo cu bokkenul. Cât de aproape suntem de D-zeu dacă putem ajunge acolo doar cu o bucată de lemn ..
În penultima zi, Sensei imi spune că simte că acel bokken trebuie să fie al meu şi că se va bucura să mă antrenez intens cu el, să transpir mult cu el, să dau afara toxine, pe toate planurile. Este ceea ce se cheamă în Japonia “Harai no Keiko” – antrenament care purifică … Am rămas fără cuvinte… Sensei imi spune că totuşi îl voi primi abia a doua zi, la plecare, pentru că vrea să mai exerseze cu el şi în seara aceasta! Dupa care Bokenul a stat pe altar in timpul unei ceremonii finale, de ramas-bun! Un sensei extraordinar, un bokken extraordinar, un moment extraordinar …
Stiu ca sunt dator să ofer acestui bokken un viitor cel puţin la fel de extraordinar. Miracolele în general sunt lângă noi, depinde de noi dacă ştim să le percepem sau nu. Mulţumesc tuturor celor care direct sau indirect au făcut posibile aceste momente extraordinare
Mic PS. Pe măsură ce practic cu acest Bokken realizez conexiunea puternică cu el, chiar fizic oarecum, dincolo de emotional. Astfel, in timp, am ajuns sa inteleg mai bine , cu tot corpul, nu doar mental, practica cu bokkenul , deocamdata chiar mai bine decat pratica cu katana . A fost nevoie de mai bine de 16 ani si de 4 drumuri in Japonia*! ( în 2010)
Cu siguranta trairea mea interioară de acum imi confirmă că a meritat orice efort ! Celor interesati de mici speculatii metafizice le las placerea abordarii relatiei de practica cu o arma de lemn, respectiv una de metal si prin prisma legilor si transformarilor celor 5 elemente (Godai, Gokyo in Mikkyo).
* in 2010 (acum sunt deja peste 20 de călătorii)
Multumesc
de asemenea fiului lui Machida sensei, actualul Soke al scolii – Takeshi Machita pentru tot ajutorul acordat, cu sufletul deschis, pe toata perioada sederii mele acolo!
