O reală bucurie ieri, o plăcere și o onoare să o avem printre noi pe draga mea prietenă a astrelor (si nu numai) Corina Chelaru! Am ascultat fascinat povestirile ei pline de informații interesante legate de transformările puternice, la nivel energetic și astral care ne marchează în această perioadă specială. Pornind de la acestea am pus în practică seminarul “In Căutarea CENTRULUI – Călătorie Somatică de Echilibrare Fizică – Mentală – Emoțională“, unde am abordat câteva practici din Qigong și Taiji dar si din Aikijutsu, de test cu partener. E vorba de tehnici de întoarcere în noi pentru a găsi /simți un Centru dinamic, tehnici în care în primul rând eliberăm energii stagnante pentru a face loc altora noi. Apoi este vorba de o relaxare anume, diferită de simpla inerție, ceea ce chinezii numesc Song (sung) și este esențială în practica artelor interne.
Și ca să fim relaxați, spuneam că trebuie să ne conștientizăm fricile și temerile și alte sentimente reținute în diverse părți ale corpului și am făcut asta prin respirația cu Centrul (Dantien), cu diafragma, chiar cu vocea, prin generarea de unde în corp. Și cred că cel mai important, în lucrul cu partener, ne mai dăm seama de tensiunile proprii prin efectul de ”mirroring” și putem corecta mai eficient propriul efort.
Mulțumesc din suflet tuturor care ne-au trecut pragul la acest seminar, mulțumesc celor care s-au deschis și mi-au împărtășit din experiențele lor (au fost și lacrimi, semn că exercițiile somatice au deblocat traume) și sper că toți am rămas cu lucruri utile. Eu personal învăț de la toți și din interacțiunea cu fiecare și din cauza aceasta chiar vă sunt recunoscător tuturor. Nu în ultimul rând, mulțumesc încă odată invitatei noastre speciale, Corina Chelaru pentru momentele de ”aha”, conexiuni valoroase pe care mi le-a creat și care fac mult sens, conexiuni între energiile din corp (micro cosmos) și cele ale astrelor ( macrocosmos), stări și emoții… Abia aștept niște frumoase proiecte de viitor pe teme similare, interdisciplinare.
Și sigur că vă aștept pe cei interesați, cu drag, la Raiden Dojo Bucuresti pentru a continua /aprofunda practica sau la ședințe private.