Uneori FB-ul îmi sugerează memories așa că ajung să scriu, triggeruit de unele lucruri și cred că e bine ca unele să fie chiar publice.

În esență sunt niște poze din 1986 cu profesorul de Jujutsu (Shibukawa Ichi Ryu) al lui J. O. sensei exersând tehnici cu acesta. Ceea ce îmi amintește de (doar) unul din motivele din care am ieșit din organizația lui J O., cu unele regrete, pentru că este un om care cunoaște multe lucruri și de la care am învățat multe. Dar, nu toți japonezii care predau arte marțiale și mai ales care ne țin nouă europenilor, lecții de morală sunt ei înșiși ceea ce predică. Așa cum mulți dintre noi avem prejudecăți despre japonezi, asiatici, etc și mulți japonezi au prejudecăți despre noi, din lipsă de comunicare, bariere culturale, lipsă de interes, sau chiar un anume naționalism în unele cazuri.

După un număr de seminarii în București unde l-am avut ca invitat pe O. sensei, acesta ne impune la un moment dat o nouă regulă – ca toți participanții să aibă hakama, gi, etc. Îi explic că eu cred că regula are sens pentru antrenamentele cu cei care sunt deja membrii organizației dar că la seminarii, poate vor să vină și oameni din alte școli care nu folosesc astfel de echipament specializat, să spunem (și nu funcțional). Vroiam să fim flexibili pentru cei interesați să încerce ca să poată veni în propriul echipament și apoi desigur, să decidă dacă vor continua. Am întâlnit însă o opoziție fermă, accentuată poate și de faptul că vorbisem despre fostul lui maestru de Yagyu Shingan Ryu, Shimazu sensei pe care eu îmi doream atunci să îl cunosc. Știam că Shimazu sensei ii ghidase primii pași și speram să găsesc cuvinte frumoase despre acest om pe care atunci încă nu îl cunoșteam. O. sensei mi-a spus că a plecat de la el pentru că Shimazu sensei nu era consecvent unei forme, că ”schimba tehnica”. Ei bine, da, kata-ul se schimbă, odată cu experiența și cu înțelepciunea pe care o acumulezi dacă accepți să petreci mai mult timp lângă oameni de valoare. Dar O.J. sensei mi-a spus că nu este interesat de oameni de geniu ci de cei care fac formele ”corect”! Din punctul său de vedere, evident!

La seminarul de atunci au participat și persoane fără hakame și cumva m-am bucurat că O.J. sensei a părut că trece cu vederea echipamentul lor ”neadecvat”. Dar, spre surprinderea mea, în final, a scos în față o fetiță care purta un kimono (gi) alb de judo/ karate. Apoi a explicat că acela este ”urât” în contextul a ceea ce facem noi acolo și că trebuie să ai haine ”frumoase” și japoneze. Sigur ne-a dat și exemplu – exemplu personal al dumnealui cu frumosul său kimonou + hakama japoneză. Au continuat detalii despre pantaloni că sunt ”urăți” căt și despre bluza fetiței. Am fost uimit de aceste maniere și nu puteam decât să sper că ea nu înțelegea engleză!!! Știam că japonezii sunt subtili si diplomați. Evident nu toți. Excepțiile se aplică și acolo!

Clar că părinții ei făcuseră un efort să îi cumpere deja un kimonou (gi) dar se pare că asta nu a contat pentru moralistul nostru care a postulat că dacă vrei școli tradiționale trebuie să ai echipament adecvat și tradițional. Și deja de ani de zile, Machida sensei nu avea nici o problemă în a mă proiecta sau a mă lovi uneori chiar la masă, în haine de zi cu zi. De fapt primul curs începea mereu chiar când lăsam rucsacul jos, sosit de la aeroport. Există antrenamente și mai ales demonstrații speciale, unde e normal să te echipezi corespunzător dar pentru cei care vor să învețe o practică marțială reală, tehnica trebuie să iasă oricând și oricum indiferent de haine. Nici Shimazu sensei nu mă lăsa mereu să mă schimb că deja începea tehnicile pe mine pentru că orice moment este important.

Și Hatsumi sensei venea uneori în tricou cu Mickey Mouse (sau Minnie) și altele. Și da, au fost și oameni care mi-au spus că renunță la antrenamentele cu Hatsumi sensei pentru că nu se poate să vii cu astfel de tricou. Ce aș putea spune, …

1 – el este liderul școlii necontestat

2 – respectul pentru Artă și pentru cei prezenți era acolo permanent

3 – mai bine ne-am uita la ce face, cum face și ce zice omul acela, dincolo de tricoul său ”netradițional”

Cred că se putea discuta cu fetița respectivă și mai exact cu părinții ei, ei fiind cei cu puterea de decizie. Nu cred că trebuia scos copilul în față și să îl arăți cu degetul că are haine ”urâte” pentru că așa decizi tu… Cred că ține de acel respect cu care trebuie să înceapă și să se încheie artele marțiale.

Mai departe, ca să ajungem și la pozele de mai jos, după seminar i-am spus lui O. sensei că văzusem aceste poze în care Tanida sensei , preda tehnici, 3 zile diferite, fără Gi (kimonou) fără să aibă o problemă cu asta! Sensei atunci mi-a tăiat-o scurt că nu am înteles eu bine, că sensei era bătrân și fără elevi și că ulterior i-a cumpărat el Gi si Hakama !!! Păi, dacă nici japonezii nu folosesc regulat Hakama (și stiu clar că așa este, e rar folosită doar pentru unele ceremonii și festivități) atunci cum să fie acest obiect vestimentar la îndemâna practicanților din România? Și mai ales de ce să îl impui unui practicant care doar vine la un seminar de promovare / prezentare.

Cred ferm că dacă reușești să transmiți arta mai departe cu grație și pasiune, stârnind interesul, sigur că eu ca practicant, o să îmi doresc să arăt ca tine – senseiul meu și să am eventual și eu o hakama pe care să o port cu mândrie în amintirea unor momente speciale.

Dar asta este, sunt oameni și oameni peste tot, m-am bucurat de o parte din timpul în care am fost alături de J. O. sensei, am învățat multe lucruri folositoare pentru care îi sunt recunoscător și am învățat de asemenea și foarte multe din categoria ”asa NU !”. Și mă bucur că am putut spune NU la un moment dat și asta m-a făcut ca în cele din urmă să ajung și la Shimazu sensei care, niciodată nu a vorbit urât pe nimeni, nici măcar pe foștii elevi.

Și mai sunt multe de spus dar, încet și sigur, toate își vor găsi locul într-o viitoare carte despre experiențele mele japoneze…

Mulțumesc de răbdare și pe curând la dojo!

Aveți grijă ce profesori vă alegeți pentru voi sau pentru copiii voștri care deocamdată nu pot să aleagă singuri. Nu gradele contează, nici culoarea pielii, ci capacitatea de a transmite ceva autentic …sigur, pentru cei care vor asta. Pentru cei care vor altceva, e o piață mare, cu oferte pentru toți!

P.S. Si tot in acelasi spirit, dl.O a dat afară din organizația lui o elevă pe care a văzut-o într-o postare pe FB, că participă la un seminar pe alt stil, al altei organizații (la mine in Dojo). Motivul oficial a fost acela că poartă kimonoul cu însemnele oganizației lui la un alt seminar. Atât eu ca organizator cât și oaspetele nostru, nu am fost deranjați de emblema respectivă. Gestul putea fi interpretat chiar ca reclamă la cealaltă organizație. Da, e frumos să nu ai acele însemne dacă știi că deranjează în alte părți doar că nu mă interesează aceste detalii minore cât omul în sine și ce face el. Eliminarea din organizație a venit tot via FB! 🙂  Ajungi oricum să apreciezi mai bine ce ai, liniște, prieteni, după ce ieși sau ești dat afară din astfel de relații / organizații toxice. Și vorbim de o organizație tot mai redusă, elevi vechi cu grade mari care pleacă, etc.

La un moment dat dl.O mi-a mai reproșat că eu sau nu știu cine a făcut ceva contra regulilor organizației lui. L-am întrebat atunci unde putem găsi scrise aceste reguli ca să nu le mai încălcăm. Mi-a spus atunci (și am în scris asta) că el este Regula și că orice spune el este regulă ! Și pot înțelege asta în sensul în care în școlile de arte marțiale de altă dată, Maestrul era autoritatea supremă care putea înțelege cel mai bine cum poate să evalueze discipolul, să îl ajute să avanseze, etc. Cumva nici la Machita Kenshinsai sensei și nici la Shimazu sensei, nu aveam niște reguli impuse, și poate uneori greșeam, doar că, acolo, cu respect și chiar cu dragoste mi se arăta calea cea bună. Poate nu avea sens imediat, dar exista acel respect care schimba totul… Din nou acel pericol subtil al ego-ului.

Iulia Radu
Iulia Radu