În 1999 mă pregateam de primul meu job serios, la o bancă nou venită în Bucuresti. Am dat interviuri și am fost acceptat. Urma doar o întrevedere formală cu viitorii mei șefi, ultimele detalii și să incep munca. Doar că am aflat că Shimazu sensei – liderul faimoasei școli Yagyu Shingan Ryu, maestru, istoric, terapeut, recunoscut oficial ca parte a ”patrimoniului cultural japonez in viață” și pe care îl admiram tare mult, urma să vină pentru un seminar în Paris (una din rarele ieșiri din Japonia). Mi-a luat sub 30 de secunde să renunț la un job (pe care nu îl simțeam ca parte din ce eram eu) și să imi fac planurile de Franța (spre surprinderea celor din jurul meu).
Și nu am regretat niciodată alegerea mea; l-am cunoscut acolo pe Shimazu sensei, nu doar ca expert în școala sa dar extrem de cunoscător în numeroase stiluri marțiale, prieten cu foarte mulți maeștri nu doar din Japonia, chiar și din China și Okinawa. De fapt, venise recent dintr-o călătorie de 3 luni în Okinawa și China unde explorase posibile conexiuni ale unor tradiții marțiale locale cu Yagyu Shingan Ryu. Am revenit ultra-impresionat după acel seminar cu o legendă vie pe care o cunoșteam doar după reputație, unele articole din reviste străine de arte marțiale și casete video obținute cu greu în acea perioadă. Și am revenit și ușor frustrat pentru că îmi refuzase cererea mea politicoasă de a îi deveni discipol intern (uchi deshi). Dar am mers înainte cu practica mea marțială, bucuros că măcar am cunoscut un astfel de Om. Habar nu aveam eu că deja îmi schimbase radical cursul vieții și pentru asta îi sunt mereu recunoscător!
A mai durat încă 8-9 ani de studii și practică până am putut ajunge în Japonia și atunci a început o nouă perioadă de înțelegere și aprofundare a nuanțelor culturii nipone și a tradițiilor marțiale conexe. După încă niște ani, am realizat că de fapt era normal să fiu refuzat după o primă întâlnire, mai ales că cererea mea era una nu foarte simplă și cerea încredere în primul rând. Astfel că, deja dupa mai bine de 15 ani de practică, multe drumuri în Japonia, trăind alături de familia Machida, începând și practica terapiei japoneze, am realizat că încă nu este timpul pierdut să îl caut din nou pe Shimazu sensei pentru a studia cu dânsul, atât practica marțială a Yagyu Shingan cât și formele asociate de terapie pe tendoane, echilibru de tensiuni în fascii / sistem musculo tendinos. Și au urmat aproape 2 ani de ”curtare” de la distanță, adresate deja unui maestru ocupat și mult mai în vărstă decât în 1999. După care (nu mai intru acum în detalii cum), am fost acceptat în cele din urmă ca discipol ”intern” al lui Shimazu sensei. Cu siguranță a fost una din marile bucurii și impliniri ale vieții mele și îi datorez imens atât pentru formarea mea ca practicant de arte marțiale, ca terapeut dar și ca om. Au început deplasări anuale pentru a sta alături de dânsul în clinica sa care se transforma la nevoie în dojo. Practicând cu dânsul am avut senzația că master Yoda există și am trăit bucuria și onoarea de a-i fi alături. Asta simțeam fie văzându-l cu dragul de oameni când îi trata, fie cu bucuria de a îmi impărtăși din tehnicile de Yagyu Shingan, ușurința în a genera durere constructivă (marțial) sau ușurința în a dizolva durerea(terapeutic), același proces doar în ”reverse engineering”. După ce am semnat jurământul oficial ca membru al școlii mi-a spus: ”- Sunt prea bătrân să îți explic formele de începători și tu ești deja shihan în alte școli. Așa că voi începe cu formele de bază și cele ultime în același timp (Shoden wa Okuden nari) pentru că nu știu cât mai am de trăit și vreau să inveți cît mai multe.” Și zi de zi, am trăit o stare de ”WOW” alături de el, de la simple exerciții de mers făcute în fața clinicii, la tehnici de Qigong (Kiko) specific școlii predate în parcarea unui supermarket, la evaluări de arme vechi, interpretări de vechi scroll-uri ale diverselor școli de arte marțiale, planșe cu oase și mușchi care prindeau viață chiar în mine sub presiunea degetelor sale extrem de precise. Și minunata Haruko san, soția sa, care mereu îmi pregătea mâncare pentru avion și mini cadouri legate de tradițiile culturale nipone pe care le cunoștea atât de bine. Și în ultimii ani, lucrurile s-au schimbat păstrându-și totuși același mister și magie. Sensei m-a invitat în 2019 să merg cu dânsul în pelerinajul său anual pe care îl făcea în mini vacanța de Golden Week (zile libere în jurul aniversării Impăratului trecut). Mai exact timp de 4-5 zile, Shimazu sensei mergea în nord, în Sendai, pentru a vizita și onora mormintele și memoria maeștrilor școlii, grație cărora noi putem practica acum încă această minunată tradiție – Yagyu Shingan Ryu. Erau zile pline de istorie, de kilometri pe șosele și de povestiri istorice despre oameni și locuri și moștenirea culturală a acestora. Întălniri cu foști și actuali elevi, cu preoții care îngrijeau acele morminte, mici demonstrații la mormintele maeștrilor tot în semn de omagiu iar serile îi făceam un masaj binemeritat după zile atît de intense. Erau și momente când Shimazu sensei nu cobora din mașină, doar indica locul unde se antrena în tinerețe cu maestrul său și Haruko san cobora din mașină și ne arăta acele locuri mai în detaliu. Nu înțelegeam de ce nu vine și Shimazu sensei cu noi acolo…Pentru că îi era prea dor de maestrul său și pentru că nu vroia să fie văzut cum lăcrima în tăcere în mașină…Și eu mă bucur acum că nu pot fi văzut când vă povestesc toate acestea dar deja îmi este tare dor de Shimazu sensei care, acum căteva ore a decis să plece spre Lumină pentru a fi și mai aproape de maeștrii săi iubiți și să ramână veșnic în sufletele noastre. Grație lui Shimazu sensei am învățat să mă deschid și să Ascult! Să ascult poveștile dureroase ale mușchilor și tendoanelor oamenilor care sufereau, să ascult lemnul din bokken-uri create și folosite de maeștrii și artizani ai altor timpuri. Să ascult poveștile spuse de mici semne din stampe sau scrolluri, să ascult tăcerea pentru a înțelege mai bine cu inima. Pentru că Shingan, numele școlii, vine din Shinshin Shingan – a percepe cu ”Conștiința Divină și a vedea cu Inima”. Și când poți face asta sigur nu mai este conflict, nu mai este violență…
Și nu doar că aș putea scrie o carte despre asta dar chiar promit să o fac, pentru ca Shimazu sensei chiar merită să rămână ca model în sufletele noastre. A fost un Om modest, mereu ocupat cu ceea ce îl pasiona, cu o viață grea și nu a căutat deloc lumina reflectoarelor deși este o personalitate marcantă în lumea artelor marțiale japoneze. Doar aflându-se că studiez cu dânsul, multe porți mi s-au deschis mai ușor în Japonia, așa că și pentru asta îi mulțumesc. Dar îi mulțumesc în primul rând pentru omul care sunt azi, pentru că fac ceea ce iubesc, ceea ce și el a iubit și a făcut cu pasiune, pentru că m-a ajutat să înțeleg și să prețuiesc trecutul (părțile valoroase ale sale) pentru a crea un prezent și un viitor mai bun și mai armonios. Pentru că și grație lui am realizat că Magia există și pentru că nu a uitat să fie copil! (Nu am primit de la el doar arme și tsube dar și jucării tradiționale și îi plăceau tare mult păpușile Kokeshi).
Nu am împărtășit prea mult Yagyu Shingan până acum și pentru că e o școală dificilă și pentru că mi-am dorit să știu și mai mult, să pot transmite și mai bine. Voi transmite însă bogățiile aceastei școli așa cum le cunosc încât ceea ce ați construit și perfecționat (reunirea a două linii de Yagyu Shingan) să fie corect transmis și să ajute oamenii pentru că în esență despre asta este vorba.
Mă bucur nespus că ne-am revăzut în noiembrie trecut; sunteți si veți rămâne mereu un model Viu în sufletul meu! Odihnă în Pace și Drum lin în Lumină!
