Aflat în meditație profundă, un om l-a întâlnit pe Dumnezeu. Plin de bucurie, i-a spus: „Doamne, aș vrea să înțeleg Raiul și Iadul”.
Dumnezeu i-a arătat atunci două uși. Dincolo de prima era o încăpere cu o masă mare cu o oală de mâncare aburindă de-ți lăsa gura apă. Dar oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi și bolnavi. Țineau linguri cu mânere foarte lungi cu care puteau ajunge la oală dar era imposibil să ajungă înapoi la gură cu ele. Era șocant să vezi atâta foame, mizerie și suferință, frustrare. „Aici e Iadul” – s-a auzit vocea divină.
Apoi s-a deschis ușa și în camera alăturată. Fix la fel: aceeași masă mare cu oala aburindă și aceeași oamenii cu aceleași linguri cu mânere lungi legate de mâini. Doar că aici oamenii erau veseli, râdeau și vorbeau. Pentru că aici , în Rai, oamenii învățaseră acea unică abilitate care să îi diferențieze de ceilalți: să se hrănească unul pe altul.
Să ne reamintim să fim mai buni și mai înțelegători cu ceilalți. Acum și nu doar de Crăciun și să realizăm că de multe ori alții au probleme mult mai mari decât ale noastre și de multe ori e pe atât de simplu să îi ajutăm pe cât de miraculos le pare lor acest ajutor.
Este și una din cele mai eficiente căi de a ieși din dintr-o depresie, a nu te mai concentra pe problemele Tale, a nu te pune pe tine în centrul Universului. A fi receptiv și a ajuta în jur, mai ales că lucrurile care ni se întâmplă nu sunt aleatoare, au un sens și o rezonanță cu ceva din noi face ca ele să se ”întâmple” fix atunci.
Și este un principiu pe care îl găsim în toate tradițiile spirituale din cele mai vechi timpuri. Odată cu ”conectarea” noastră virtuală, suntem tot mai deconectați de Noi, tot mai departe unul de celălalt. Și uneori e nevoie doar să îl asculți pe celălalt, să simtă că nu este singur…
În confucianism de exemplu, acest lucru se cheamă Jita Kyoei 自他共榮 tradus prin Avantaj reciproc, Bunăstare Mutuală, un fel de Win Win. Este unul din principiile care l-a inspirat pe Jigoro Kano când a fondat noul Kodokan Judo, pornind de la vechiul Jujutsu, accentuând ideea de ajutor între colegi de antrenament și de societate, cu maxim de flexibilitate pentru a îl înțelege pe celălalt și pentru a nu fi răpus de forța sa brută (intenționată sau nu). Permanent artele marțiale tradiționale au avut și aspectul de terapie inclus. De la una fizică, ca un fel de prim ajutor, până la cea mai profundă, aceea de vindecare spirituală. Pentru că mereu este vorba de a soluționa violența începând cu cea din mine, cu ceea ce a fost trigeruit de acțiunea celuilalt. Arta marțială reală merge pe a dizolva conflictul și nu pe a ucide, chiar dacă mesajul s-a diluat în timp.
Încă de la început mi s-a părut tare interesant acest aspect dual și complementar. Doar că până nu am simțit durerea și până nu apărut compasiunea pentru suferința celuilalt, cunoștințele tehnice au fost inutile. Este diferența dintre a pune un diagnostic și a ști să vindeci. Dintre a ști că apa este H2O și a găsi efectiv apă când îți este sete sau a aduce ploaia (în cazul șamanilor). Este deosebirea dintre informație pură și înțelepciunea de a o folosi în beneficiul tău și al celorlalți. Vindecarea mea reală începe cu vindecarea celorlalți, cu compasiune față de ceilalți, recunoștință pentru Viața noastră așa cum este ea acum.
Și este mult lucru în echipă în multe societăți asiatice în opoziție cumva cu spiritul competitiv de la noi. Care nu este rău doar că nu trebuie exagerat în nici o extremă. Cam la fel spunea și un foarte frumos proverb african:
”Singur vei ajunge repede, împreună cu ceilalți vei ajunge departe!”
Iar Takamatsu sensei spunea că: ” Raiul si Iadul sunt aici pe Pământ, depinde de noi spre care ne indreptam !” Aici și Acum, totul depinde de noi, de pastila pe care o alegem 
Ce voi alege eu ar trebui să mă întreb chiar Acum.. și cât mai des…
Zi minunată tuturor, cu alegeri inspirate!
