Zanshin este un concept pe care mi-aș dori să-l asimilez, să-l simt, să-l trăiesc la un moment dat. L-am întâlnit des la cursul de kenjutsu și iaijutsu (adică, mai simplu, la sabie). Zanshin se referă la a fi în permanență conștient de corpul tău, de mintea ta, de mediul înconjurător fără să te stresezi prea tare. Înseamnă să fii prezent cu toată ființa ta în prezent. Implică foarte mult calm. Înseamnă să pui intenție în tot ceea ce faci. Înseamnă să fii conștient că lupta nu s-a terminat când ți-ai pus adversarul la pământ.

La finalul fiecărui kata sau exercițiu, după ce ai dat lovitura decisivă, există acest zanshin în care ești calm, respiri, conștientizezi momentul, observi împrejurimile, te asiguri că adversarul nu te mai poate răni, sau că nu are prieteni care te pot ataca. Îți introduci sabia în teacă ușor, fără grabă și ești pregătit să o scoți rapid din teacă dacă este nevoie. Graba nu are niciun sens în acele momente. Este liniștea perfectă. E un fel de vindecare. De purificare a ființei tale. Îți rămâne privirea vie, ageră și observi totul în cele mai mici detalii. Nu doar văzul este în alertă, ci și celelalte simțuri sunt ascuțite. Îți auzi respirația și bătăile inimii. Ești calm și savurezi prezentul. Cel puțin asta văd eu la Sensei când ne arată un kata sau un exercițiu.

În ceea ce mă privește… eu am tendința de a sări peste zanshin, de a pune capăt kata-ului după lovitura finală. Am o grabă inexplicabilă în a termina un exercițiu ceva de speriat. Parcă-s pe arcuri. Îmi dau seama că sunt mult prea concentrată pe a face corect tehnica și mă oftic dacă nu iese și să opresc și o iau de la început. Când, în sfârșit, fac și partea de final, care implică și zanshin, îmi iese ceva mecanic. Și iar mă oftic! 🙂

Cred că este primul lucru pe care l-am observat la mine de când am început să vin la cursul de sabie. Profunda mea incapacitate de a intra în starea de zanshin. Am ignorat acest lucru până acum și am greșit. Inițial am crezut că mișcările de final (faptul că scuturi sabia de sânge și apoi o intrduci încet în teacă) țin de o etichetă. Apoi mi-am dat seama că e mult mai mult decât atât. Simt că e ceva important, dar ritmul meu nu se pliază pe zanshin. Oare cum poți domoli galopul calului interior, pentru a putea obține acea stare?! Bine, la mine în interior, cel mai probabil, nu-i un cal, e un hamster zănatic care aleargă în roată. 🙂 Cel mai frustrant este că știu că e pe undeva zanshin-ul meu, dar nu-l găsesc, nu-l pot scoate la suprafață. E deranj mare în cutia aceea în care l-am îndesat cândva. 🙂

E drept că am observat că și alți colegi de la sală tind să treacă peste ultima parte a kata-ului/exercițiului, considerând tehnica în sine mai importantă decât starea de la final. Așa că… nah, cumva mi-am zis că merge și așa… Știi cum e, dacă vezi că nici alții nu dau importanță, sau nu au înțeles despre ce e vorba acolo, parcă nu te mai simți pe dinafară. 🙂 Greșit! Îmi dau seama (abia) acum. Tind să cred că ideea este să începi să te îndrăgostești de rutina mișcărilor, să îmbrățișezi fiecare parte a procesului și să faci totul cu sinceritate. Să fii conștient cum te așezi, cum ai priza pe sabie, cum respiri, cum te miști și apoi rezultatul nu întârzie să apară.

Acum că am scris aceste rânduri, pare ceva ușor de făcut dar… Îmi spunea o colegă de la sală că e greu să intre în acea stare pentru că nu ai un adversar real în față, nu tai nimic concret… Posibil… Deși dacă stau bine să mă gândesc, uneori îmi tai ego-ul la sală, de foarte multe ori îmi fac țăndări stima de sine (pe care o reconstruiesc cu migală de fiecare dată)… deci aș putea să țin un moment de reculegere pentru aceste două victime. 🙂 Cu toate acestea, am tendința nefastă de a da skip zanshinului…

Poate, fiind un concept tipic culturii japoneze, e mai greu de asimilat pentru europenii grăbiți și adesea superficiali (să o recunoaștem). Dar am cel puțin un exemplu că nu e imposibil (la Sensei mă refer), deci sper să îmi iasă și mie la un moment dat. Și dacă vă întrebați de ce țin atât de mult la acest aspect, vă spun: pentru că îl poți aplica în absolut orice situație din viața de zi cu zi. Am înțeles asta astăzi la cursul de kenjutsu.

Iulia Radu
Iulia Radu