Sâmbăta trecută, la cursul de sabie, am primit un compliment care mi-a mai peticit puțin stima de sine făcută praf din cauza bokkenului care refuză să șuiere. Chiar e plăcut să auzi vorbe frumoase așa… din senin. „Ești mai talentată la sabie decât la ninjutsu”, mi-a spus un coleg. Desigur, dacă mi-ar fi spus-o anul trecut, aș fi plâns în baie cu sughițuri 3 zile și 3 nopți, din simplul motiv că nu sunt la fel de talentată și la ninjutsu cum zice-se că aș fi la sabie. Pentru că deși îmi plac ambele discipline la fel de mult, eu mă agăț cu disperare de Ninjutsu și încerc să progresez și acolo. Nu știu cât de încântat e Ninjutsu de această situație, dar se obișnuiește el cu mine agățată de această frumoasă artă. 🙂

Daaar, având în vedere că am primit acest compliment după 2 ianuarie (n.r. – ziua în care am devenit mai matură, mai înțeleaptă, mai rezonabilă și mai împăcată cu sine), am evitat cu ușurință o dramă inutilă. 🙂

Am auzit mai mulți amici/cunoștințe care folosesc drept scuză pentru a nu se apuca de un sport, faptul că nu ar avea talent… Unii prieteni chiar m-au întrebat dacă trebuie să ai talent ca să practici arte marțiale… Nu, nu trebuie! Pentru mine a contat să-mi placă foarte mult ceea ce fac și să cred în acel lucru, în acea activitate. Apoi vin la pachet dăruirea, perseverența, disciplina… Talentul? Nu există în această ecuație. Cel puțin, nu pentru mine. Sunt exemplul perfect că se poate foarte bine și fără talent. 🙂

În acești doi ani fără o lună (pe 10 februarie împlinesc 2 ani de când am început să practic ninjutsu), am avut ocazia să îi observ pe colegii mei care practică Aikijutsu, Taiji & Qigong, Ninjutsu și Kenjutsu. Există o conexiune clară între ele (mă refer la mișcări, la principii), dar este fascinant momentul în care conștientizezi identitatea clară a fiecărei discipline în parte. Există o energie, o atmosferă aparte, specifică lor. Vinerea este absolut uimitoare la Raiden Dojo pentru că în sală sunt practicanți de Ninjutsu, de Taiji & Qigong și de Aikijutsu. Fiecare grup își dezvoltă propriul ritm, propria energie și se concentrează pe ceea ce repetă. Nu mă pot lăuda cu faptul că pot să intru în atmosfera necesară, că pot „împrumuta” din energia grupului mereu, deși sunt conștientă că este acolo. Dar nu o pot „accesa” mereu. Mi se pare fabulos că Sensei reușește să ofere explicații tuturor, mulându-se pe specificul fiecărui grup în parte.

Dar, ceea ce voiam să spun este că există loc și pentru netalentați sub soare. 🙂 Doar veniți la sală pentru că sigur vă găsiți acolo ritmul potrivit! 🙂

Iulia Radu
Iulia Radu