”Luptători de #sumo” – Sculptură în mărime naturală, lemn vopsit cu pigment natural, ochi de sticlă, păr uman și textile – artă experimentală & extrem de realistă a lui Yasumuto Kamehachi, 1890.
Muzeul de artă contemporană – Kumamoto, Japonia

Dincolo de realismul și dinamismul sculpturii, putem remarca faptul că cei doi nu prea arată precum Sumo din zilele noastre. Se pare că și Sumo, ca artă / simbol național japonez, a trecut printr-un proces de resemnificare istorică și culturală în perioada modernă a Japoniei, pentru a lega și mai strâns relația cu originile mitice ale țării Soarelui-Răsare, în această nouă perioadă de afirmare a statului Shinto. Este un proces care afectează și transformă tot peisajul socio-cultural nipon pe care trebuie să îl luam în seamă la studiul oricărei tradiții autentice ce include și școlile marțiale vechi / clasice, reconstruite mai mult sau mai puțin sau chiar re-”inventate” (Hobsbawn & Ranger).


Oricum tradițiile Sumo sunt prea puțin explorate în raport cu școlile de arte marțiale. Prima lupta considerata ca lupta de Sumo se intampla la anul 23 en, (potrivit cronicii Nihon Shoki,720 en), si se termina cu victoria lui Nomi no Sukune contra lui Taima no Kuehaya, intr-un meci la ordinul imparatului Suinin. Nomi no Sukune, cu o lovitură de picior îi rupe o coastă adversarului său, apoi, cu altă lovitură de picior ii rupe și coloana, omorându-l astfel pe Taima nu Kuehaya, care nu a avut deloc o zi buna… Nu seamana deloc cu ce vedem acum la competitiile de Sumo. Oricum legenda este folosita si pentru a legitima generic scoli de Jujutsu și este chiar menționtă și în legendele care țin de începutul școlii Takeda / Daito Ryu (unde sunt mai ales tehnici articulare si de proiectie si doar cateva forme avansate de lovituri, obscure, prea puțin abordate sau predate în practică).


Găsim aici mai degraba o motivatie politica, de a face o practica mai recenta sa pară veche, dar chiar atît de veche încât să se lege de razboinicii de (fix) acum 2000 de ani si apoi nici o vorbă despre asta pana la inceput de secol 20? E important sa retinem ca lipsa de probe istorice nu înseamnă o lipsa de valoare si autenticitate in ceea ce se întamplă în aceste scoli, si oamenii cu care fac de zeci de ani, imi sunt exemple vii de măiestrie și geniu și daruire maximă în ceea ce fac sau au făcut prin practica lor.


1. Cred ca e interesant de abordat legenda, mitologia, din punctul de vedere al semnificatiilor simbolice, nu istorice (asa cum puncta foarte bine Joseph Campbell). Acest mit al sulitei / al strapungerii salvatorului rapus temporar / expus apare in Crestinism (Iisus pe cruce, strapuns de sulita lui Longinus), Marsyas din legendele grecesti, Odin din cele scandinave, Vishnu si Krishna chiar. Ficatul tine de o vointa subtila de trai si este chiar un organ care se poate regenera. Coloana insa, este axa verticala, este Unitatea. Ruperea ei înseamnă lipsa conexiunii Cer-Pământ, lipsa unei integrari reale în Natură și o acordare la ritmurile ei. Uneori nu este vorba de învingătorii aparenți și de semnificațiile poveștii in sine.


2. Atât legenda de acum 1300 / 2000 de ani, cât și statuia de acum 130 de ani par că ne indică și existența unei forme de Sumo folosită nu doar ritual ci și ca valoare marțială imediată. Observăm că nu e vorba de persoane supraponderale ca Sumo din zilele noastre care clar pun o presiune inutilă pe inimă și circulație cu acest fizic al lor și care este inutil în luptă. E vorba de persoane normale cu un bagaj aparte de cunoștințe, care depășeau puțin sfera unor simple trânte rituale. O parte din ele se pot intrezări puțin la unii practicanți de Daito Ryu / TaKeda Ryu ce cunoșteau și metodică de antrenament Sumo (Takeda Sokichi, Takeda Sogaku, Hisa Takuma, membrii Takeda / Gennyosha din Fukuoka, etc.). Și pe de altă parte, cel puțin două școli de Jujutsu pe care le practic, au de cel putin 200-300 de ani, seturi de tehnici anti-sumo în scroll-urile si curriculum lor tehnic. Și este foarte interesant atât ca tip de practică internă cât și ca strategie de luptă, desigur.


Un subiect ce îl mai voi atinge atât în studiul meu academic cât și în viitoarele seminarii de Aikijutsu / Jujutsu.
PS. ati vazut ultimul serial japonez cu sumo ”Sanctuary” ? Este pe netflix (8 ep) si reda bine din realitatile nespuse si ascunse (ura) ale extrem de subtilului univers nipon.

Cristian Laiber
Cristian Laiber