Reiau una din notele mai vechi, (pe care FB nu le mai consideră utile asa că nu prea mai pot fi accesate decat din vechi share-uri sau cu scroll pana la data publicării) si incerc sa si actualizez, dedicand-o memoriei lui Kancho Machida Kenshinsai.

Desi pentru cei mai multi, numele de Kodokan poate este sinonim cu Judo, pentru japonezi, Kodokan este doar o denumire de organizatie sau dojo (scrisa cu diverse kanji). Inainte ca dojo-ul principal al lui Jigoro Kano sa poarte numele de Kodokan a existat un alt dojo faimos in Edo, cu acelasi nume dar scris diferit – Kōdōkan (弘道 館) care era sediul celebrei scoli de samurai a provinciei Mito – o veritabila academie de formarea a samurailor ca personalitati complexe & complete, dupa modelul Bunbu Ryodo („dubla cale a sabiei si a penitei” – semn că o pregătire unilaterală nu este bună, trebuie păstrat un echilibru, compensând practica militară cu discipline umaniste).

De fapt, am auzit prima oara despre scoala din Mito, prin 2016 cand Machida sensei mi-a recitat aproape cu ochii inchisi, pasaje intregi despre etica si spiritul samurailor, destul de greu de inteles, despre care mi-a explicat ca proveneau din invataturile Mito Gaku (Scoala din Mito) predate in cadrul Kodokan Dojo unde se formase familia sa originara din Mito (pe linia tatalului). De aici si interesul meu pentru invataturile acestei adevarate universitati medievale care a creat un cod propriu, un adevarat “Bushido” al clanului Mito.* Practic fiecare clan isi dezvolta un set propriu de reguli al clasei sala razboinice iar Mito Gaku este un exemplu remarcabil din mai multe motive.

Fondata la inceput de Edo de Tokugawa Mitsukuni – liderul clanului Mito, școala a fost inițial un curent de gandire confucianist / taoist / shintoist. Ulterior Mito Gaku se transformă cu ajutorul lui Tokugawa Nariaki, al 9lea daimyo din Mito, în cea mai mare instituție de formare a tinerilor samurai din Edo.

O puternica societate de studii istorice functionează în paralel cu Mito Gaku, sprijinită de Tokugawa Mitsukuni cu scopul declarat de a studia si edita prima mare Istorie a Japoniei ( Dainihonshi -大日本史,). In paralel cu istoria, Mito Gaku încorpora diverse discipline, arte marțiale desigur, matematica, astronomie, Shinto și Confuncianism, Taoism, Budism si chiar muzică. Monumentala lucrare istorică Dainihonshi a fost finalizată în cele din urma în sec.19-20 chiar dacă instituția s-a închis in timpul restauratiei Meiji (1872). O parte din cladirile ei a devenit chiar parte a Tezaurului Cultural japonez ( 重要 文化財 Jūyō Bunkazai) !

Acest lucru este interesant pentru că deși Kancho Machida, nu a urmat cursurile acestei scoli, și le-a insusit extrem de temeinic cu tatal sau, incat, si acum la peste 80 de ani, le recita, din suflet, cu pasiune… De asemenea il apreciez pe Machida sensei odata in plus, pentru modul deschis in care preda in ziua de azi, in ciuda lozincii propagata pe atunci de MitoGaku – Sonno jōi 尊皇攘夷, “Inclinati-va Imparatului, afara cu barbarii”.

La un moment dat, Machida sensei chiar mi-a spus ca a traversat o perioada dificila a intelege aceste timpuri (dupa Meiji si mai ales ce a urmat dupa al doilea razboi mondial). Mi-a spus ca tatal lui clar nu ar concepe predarea artelor martiale unui Gaijin ca mine si ca impartasea si el aceeasi conceptie pana de curand. Acum insa, a inteles ca lucrurile se schimba si ca cei ce muncesc si aspira sincer, merita sa stie si sa cunoasca, indiferent de tara in care s-au nascut si ochii sai sclipesc altfel cand imi spune asta…comunicand un mix de melancolie dar si bucurie si speranta. Imi mai spune ca stie ca dupa ce va trece “dincolo” va avea multe de explicat tatalui sau… dar ca isi asuma toate acestea. Si acum ca deja s-a intalnit cu tatal lui, sper ca trecerea aceasta a fost lina si cu Lumina

Soshihan Takeshi Machita Fudoshin este cel care continua acum aceasta traditie , de asemenea un om deosebit dublat de un excelent expert in arte martiale care ii face cinste tatalui sau iar eu pot spune ca sunt norocos sa le fiu elev si sa contribui la o traditie care merge mai departe!

* “Bushido” in acceptiunea sa actuala este o inventie de inceput de secol 20 ( “traditie inventata” – termen introdus in istorie de Hobsbawn & Ranger) si extremist / nationalista a perioadei interbelice japoneze ce cauta un fel de supravietuire nationala si culturala in fata invaziei culturii occidentale din perioada Meiji. ”Bushido” a fost redefinit si popularizat de tanarul pe atunci Inazo Nitobe, student in USA, fara prea mari cunostinte despre istoria nipona, prin cartea cu acelasi nume, irelevanta pentru cultura reala a clasei samurailor. (detalii aici : http://www.tofugu.com/2014/12/08/bushido-way-total-bullshit/).

Cristian Laiber
Cristian Laiber