Deși am de ceva vreme sabia, nu am lucrat cu ea la antrenamente. Am preferat bokkenul. Mi-am zis eu că e bine să le iau pe rând, să „îmblânzesc” mai întâi „bestia” de lemn, pe urmă trec la sabie. 🙂 În plus, mie chiar îmi place bokkenul, lui nu-i prea place de mine, dar asta e partea a doua. 🙂
Acasă, în schimb, lucrez cu sabia. Dar fac tăierile stând jos dintr-un motiv cât se poate de simplu: trebuie să protejez camera. Poate, la un moment dat, o să vă arăt videourile mele în care „sap” în tavanul camerei (mai am un pic și ajung la vecini). 🙂 Sigur că antrenamentele de acasă sunt mai light așa… Eu când mă aud gâfâind, sau mi se pare că mă doare colo, dincolo, brusc mi se face milă de mine și creierul meu începe să afișeze #Error404 pauză #Error404 pauză. Și… aia e… mă opresc și încep să mă pup până îmi trece cârcelul, durerea de la încheietură sau gâfâiala. Cine ar fi crezut că îmi poate fi atât de milă de mine??? Stau vreo 2-3 minute și după ce consider că-s ok, o iau de la capăt, că doar știți că eu nu renunț așa cu una cu două. Ca să o spun pe aia dreaptă, când sunt acasă, un sfert le fac pe bune, un sfert le mimez și jumătate le fac dar mă vait sau mă critic aspru. Dar în rest sunt top. 🙂
Având în vedere că acasă lucrez cu sabia stând jos, nu m-am prins de foarte multe chichițe în mânuirea sabiei. Am avut această șansă ieri la antrenament. Am exersat cu sabia pe parcursul întregului antrenament (aproape), apoi am lucrat cu un bokken mare (cam la fel de greu ca sabia, deci îl putem considera tot sabie 🙂 ).
Relația mea cu bokkenul e relativ simplă. Acum că m-am obișnuit cu greutatea lui, de cele mai multe ori, am impresia că nu am nicio armă în mână, pur și simplu nu-l simt. Așa că, putem spune că bokkenul mă ignoră, iar eu mă tot roooog de el să șuiere. 🙂 Nici nu mă miră că un coleg mi-a zis că dau cu el, de parcă aș da cu busuiocul. 🙂 Are dreptate omul! 🙂
Ei bine, cu sabia povestea se schimbă radical. Sabia îmi dă acel sentiment de „togetherness”, de „hai să facem lucrurile împreună”. Cum funcționează treaba asta? Foarte simplu. Pe scurt, trebuie să proiectezi sabia în față. Evident, la sală facem tăierile stând în picioare. Partea bună este că făcând tăieri acasă cu sabia, m-am obișnuit cât de cât cu greutatea ei.
Buuuun, mă așez eu în poziție, inspir adânc (altă premieră) și proiectez sabia în față. Ați reținut sentimentul de togetherness, da? Sabia e foarte receptivă și dornică să îți facă pe plac. Cred că îi place să lucreze în echipă. „M-ai proiectat în față? Excelent! Hai și tu cu mine!!”. 🙂 Degeaba am încercat eu să-i explic că nu trebuie să plecăm de pe loc, că n-are sens să mă tragă după ea, că stai puțin că trebuie să rămânem pe linie… N-aveai cu cine discuți… Era plină de elan. Așa am ținut-o tot antrenamentul. Drept urmare, azi m-am trezit cu febră musculară la spate și sunt foarte mândră de mine pentru că înseamnă că ceva-ceva tot am făcut bine ieri dacă, în sfârșit, mi-am cunoscut și mușchii spatelui. 🙂 Acum e musai să învăț să domolesc sabia. 🙂
