Sărbătorile… acea perioadă a anului când ai de-a face cu rudele… îndepărtate… Anul acesta n-am ajuns acasă și am crezut că am reușit să evit dezastrul. Ghinion, însă! Am sunat-o pe bunica fix în momentul în care casa era plină de… rude. Drept urmare, telefonul a trecut pe la fiecare pentru că, evident, toată lumea avea ceva să-mi transmită. Pe 80% dintre cei cu care am vorbit, nu am reușit să-i identific. Nu cred că i-am întâlnit vreodată, sau dacă am făcut-o a fost ocazional și în alt „secol”. Deci, nu se pune!
În timp ce îl ascultam turuind vrute și nevrute pe vărul de-al doilea al cumnatei verișoarei din partea mamei, m-a izbit o idee din discursul lui precipitat. Citez din memorie: „Suntem prieteni pe Facebook și am citit povestirile tale de la ninjutsu și sabie… și nu înțeleg… La ce-ți trebuie mă, ție, sabie/ninjutsu?! Azi nebunu’ scoate pistolul… bang-bang și… gata. Ai murit! Păi, tu nu te uiți la tv, n-ai văzut că merg ăștia cu pistoale și la școală??” Ei da, asta e tot ce vrei să auzi la masa de Crăciun! Apoi gândul că suntem prieteni pe Facebook mi-a dat fiori reci pe șira spinării, am vrut să-l întreb din nou cum îl cheamă, dar a pasat telefonul către altă rudă și am ratat momentul. N-am apucat să îi răspund, dar dacă tot suntem prieteni virtuali, o să citească acum.
Nu e prima oară când aud această întrebare. Mi-au mai adresat-o de-a lungul timpului și unii colegi de serviciu dar și câțiva prieteni. „Ce faci cu sabia azi?! La ce-ți folosește? Că doar nu te duci la duel….” E drept că nu mă așteptam să primesc întrebarea și între două sarmale, dar dacă tot s-a întâmplat, deduc că e de interes și că ar fi bine să încerc să dau un răspuns.
Când Sensei m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin și la cursul de sabie, am zis da fără să stau pe gânduri pentru că vreau să învăț, să acumulez cunoștințe. Nu m-am întrebat nicio secundă la ce îmi trebuie. Adică, nu e ca și când îmi imaginam că după ce învăț să o mânuiesc, o să-mi agăț sabia la brâu, mă urc pe cal și dau o fugă până la Mega să cumpăr un pomelo și o pâine… Pentru că de fiecare dată când mă întreabă cineva asta, fix ideea asta o au în minte. „Da’ de ce faci sabie? Nu mai trăim pe vremea muschetarilor, deci la ce te ajută?” (n.r. – cei care mă cunosc, știu că recitesc cărțile lui Dumas o dată pe an).
Evident că nu mai trăim acele vremuri. Ăsta-i unul dintre motivele pentru care recitesc volumele… Azi, întâlnim tot mai rar ideea de prietenie adevărată (cu tot ce presupune ea: loialitate, respect, onoare). Oricât de mult i-aș îndrăgi pe Athos, Porthos, Aramis și pe D’Artagnan, ei nu s-au numărat printre motivele pentru care m-am dus la sabie.
Sigur că dacă privești lucrurile atât de simplist/fatalist, nu vezi nicio noimă în a face sabie azi. E adevărat, a scos unul pistolul, a tras și gata, s-a rupt filmul. Dacă gândești așa, n-ai decât să stai în casă pentru că pe stradă se pot întâmpla tot felul de accidente… Știu că rândurile de mai sus pot părea ciudate venind de la cineva care a paralizat de frică doar pentru că a ascultat pe repeat un discurs al lui Ceaușescu într-un taxi și apoi a promis că nu mai pune piciorul niciodată într-un taxi (am povestit aici – click). Dar tocmai faptul că practic arte marțiale m-a ajutat în acel moment să-mi reglez pulsul, să mă calmez, să evaluez corect situația.
Mă ajută sabia? Păi, mă ajută. Mult! Inițial, nu am înțeles nici eu. Ba mai mult decât atât, când l-am auzit prima dată pe Sensei spunând „trebuie să te ascunzi după sabie”, m-a umflat râsul în sinea mea. Ok, ok… oi fi eu mai subțire, dar nici chiar așa. Pot să mă ascund după un stâlp… mai mare, sau după un copac… secular, dar după o sabie nu am cum!… După o vreme însă, am început să înțeleg că te poți ascunde și după o sabie. Practicând sabie începi să înțelegi mai bine ideea de „spațiu personal”, apreciezi mai bine distanța dintre tine și un posibil adversar, te poziționezi mai bine față de un eventual atac. Înveți să te uiți cu adevărat la un adversar, să îi anticipezi mișcările.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le înveți atât la ninjutsu cât și la sabie, este că nu ești o victimă sigură. Înveți să te bazezi pe instinctele tale, să ai încredere în tine, să acționezi la timp, pe scurt, să supraviețuiești.
Pe la primele antrenamente de sabie, după ce Sensei ne-a arătat o tehnică de sabie, ne-a spus și ne-a exemplificat că același lucru se aplică și cu mâna goală. Am fost nedumirită. De ce-mi vorbește despre lupta cu mâna goală la sabie? Am venit aici să învățăm să ne luptăm cu sabia, cu mâna goală ne batem la ninjutsu!… mi-am zis eu în gând. Sau, tot la început, mă întrebam: De ce tot vorbim despre lance că nu se mai bate nimeni cu lancea azi. Pentru că într-adevăr există aceste idei preconcepute: dacă ai venit la sabie, faci doar sabie; sau ce treabă avem noi cu armele vechi care oricum nu se mai folosesc în luptă?! Sigur că nu se mai bate nimeni cu lancea azi, dar nu despre asta este vorba (p-asta am învățat-o și eu după o vreme). Dacă ești atent și ai puțină răbdare începi să înțelegi că totul se leagă. Tot ce învățăm la sabie poate fi aplicat și cu mâinile goale. Tind să cred că dacă vrei să înveți să îți folosești corpul cum trebuie, e musai să înveți să folosești arme lungi, arme scurte. Îți schimbă total perspectiva.
Și, probabil, vei înțelege mult mai bine ceea ce încerc eu să (îmi) explic acum, în momentul în care vei renunța să mai privești artele marțiale ca pe un simplu sport. E mai mult decât un sport. Modul în care folosim noi armele atât la ninjutsu cât și la sabie, felul în care ne raportăm la arme este mult diferit față de modul în care sunt folosite armele în diversele discipline sportive (mă refer acum chiar și la sporturile de contact în care se folosesc arme). E o abordare mult diferită a armelor. Sper să nu greșesc, dar asta e percepția mea acum.
Deci, da, sabia te ajută foarte mult pentru că îți oferă o altă perspectivă asupra „câmpului de luptă” și asupra propriului corp. Cel puțin, asta am înțeles eu până acum. E adevărat că n-am primit un cal și o tunică de muschetar odată cu sabia, dar în timp mi-am făcut câțiva prieteni. Pentru că un dojo (și insist pe această denumire, nu pe cea de sală de sport) este un loc special în care se adună oameni cu valori și crezuri apropiate. Și asta este mare lucru!