Sensei Hokama mi-a permis sa petrec 2 ore in muzeul aflat la etajul intai al dojo-ului sau, singurul muzeu dedicat Karate-ului traditional adica Okinawaian. (asta pentru ca prea multe organizatii se autointituleaza “traditionale” promovand un karate japonez, sportiv de multe ori).
Am fost ca un copil in magazinul de jucarii, am consumat 2 baterii de la aparatul foto si asta vine dupa inca 2 zile in care am petrecut timp aici, de aceasta data cu Hokama sensei care mi-a dat mai multe explicatii despre obiectele si documente adunate in decurs de o viata.
Gasim aici documente, arme, unelte, echipamente, fotografii vechi – legate de istoria, transmisia si evolutia tuturor scolilor din Okinawa. Hokama sensei a luat chiar legatura cu familiile maestrilor disparuti si fara succesori in scolile lor, pentru ca macar documentele lor sa ramana posteritatii. Acum si steagul Romaniei este in Muzeul Karate-ului din Okinawa.
Unele muzee par inghetate in timp, reci … Nu este cazul Karate Hakubutsukan al lui Hokama sensei . Este un dojo si un Muzeu in acelasi timp, in care istoria se scrie si se consemneaza in acelasi timp. Sensei foloseste datele pentru propriile sale studii si carti, de asemenea le pune la dispozitia celor interesati, cu maxima amabilitate.
Au fost momente excelente atat in muzeu cat si in dojo-ul de la parter, la cursuri sau la pauzele de ceai – discutand pe marginea documentelor din muzeu. Am deslusit partial cu ajutorul lui sensei, o parte din semnificatiile Bubishi, Senzuikyo si Ekkinkyo – texte fundamentale pentru esenta martiala a karate-ului (inteles ca strategie a mainii goale, de origine chineza). Dar mai mult am descoperit cate ceva din tainele unui Om Fericit care se bucura sa se destainuie pentru a ii face si pe altii fericiti ! Abia atunci karate-ul devine complet util, imi mai spune Hokama sensei…