Descoperind Takeda Ryu Yabusame

Demonstrația de aniversarea Împăratului Meiji de la templul MEIJI JINGU. Festivalul Meiji Jingu Embu Taikai –  Tokyo , 2 nov 2010

M-am bucurat că am reușit să fiu prezent și în Tokyo, la un festival de arte marțiale în toată regula, așa cum este Meiji Jingu Embu Taikai în fiecare an – o reuniune a majorității școlilor tradiționale din Japonia, ușor politizată, în sensul că sunt doar cele recunoscute de Nihon Kobudo Shinkyokai.

Templul Meiji Jingu este un imens asezământ shintoist aflat în inima capitalei Tokyo, o insulă verde de mai  bine de 70 de hectare, acoperite cu peste 120.000 de copaci, 365 de specii, donate de oameni din toate colțurile Țării Soarelui Răsare. Templul a fost clădit pentru a-l aniversa pe faimosul împarat Meiji, cel în timpul căruia s-au pus bazele Japoniei moderne (Împaratul avea doar 14 ani când a fost abolit Shogunatul militar din Edo în 1868, când portul celor 2 săbii ale samurailor a fost de asemenea interzis, etc).

În fiecare an, la început de noiembrie, festivitățile acestei aniversări țin mai bine de 3 zile, reunesc oameni din toată Japonia, reprezentanții diplomatici ai altor țări și se compun din numeroase activități precum: muzică și dansuri tradiționale, expoziții de flori și bonsai, recitaluri de poezie tradițională și teatru Noh și, desigur, artele marțiale nu pot lipsi.

Deși Meiji Jingu are un pavilion special destinat artelor marțiale Meiji Jingu Budokan, demonstrațiile din noiembrie ce reunesc peste 40 de școli tradiționale (Koryu Bujutsu) din Japonia, se desfășoară pe două mari suprafețe în aer liber. Vom reveni asupra acestor demonstrații într-un material viitor, deoarece, pentru cei mai mulți, atracția principală a acestor demonstrații (Embu) o constituie arcașii călare ai școlii Takeda – practicanți a ceea ce se cheama Takeda Ryu Yabusame!

Da, este vorba de o ramură veche a clanului de samurai Takeda, specializată în tehnici marțiale călare. Primele mențiuni asupra acestei arte extrem de vechi le avem deja din secolul al 8-lea. Minamoto Yoritomo, primul shogun al Japoniei, este personajul istoric care a cerut prefecționarea continuă a samurailor săi în stăpânirea artei militare a călăriei/echitației, cunoscută ca Ba Jutsu.

Școala devine mai puternică și mai organizată în perioada Kamakura, mai exact în secolul al 12-lea când, în cadrul clanului Takeda avem deja un regulament foarte precis despre latura marțială dar și despre cea rituală (Shinto) a practicii Kyubajutsu, într-un text denumit Yabusame Sashou.

Cealaltă școală de Yabusame transmisă până în zilele noastre se numește Ogasawara Ryu. Transmisia celor două școli nu este una directă de-a lungul istoriei. Se pare că de-a lungul violentei perioade Muromachi (1334-1573) nu avem o transmisie riguroasă dar ulterior regimul Tokugawa a restaurat toate tradițiile Kyuba jutsu, respectând numeroase densho-uri bine conservate chiar dincolo de război.

Vechea denumire a disciplinei era Kisha No Mitsu Mono ceea ce se traduce prin 3 discipline principale în tirul cu arcul de pe cal: Yabusame, Kasagake și Inumono.

Sigur că Yabusame este forma cea mai cunoscută a acestei discipline și apare în forma ceremonială, mai ales la templele Shinto, ca ofranda adusa Kami-urilor, pentru o recoltă bogată de orez, pentru victoria în bătălii, etc.

Kasagake este formă marțială de antrenament real. În Kasagake, samuraii, pe caii alergând în galop, încearcă să atingă mici ținte suspendate singure sau în grupuri. În general, iar demonstrația de Meiji Jingu nu a făcut excepție, sunt 3 grupuri de ținte așezate la distanțe relativ mici între ele. Samuraii trebuie să ia următoarea săgeată și să armeze arcul extrem de repede pentru a lovi și a doua țintă, și la fel pentru cea de a treia.

Yumi – arcul folosit de samuraii școlii Takeda, nu este acela imens făcut popular de școale modernă de Kyudo. El este, mai degrabă, mai aproape de cel mongol, mai scurt, aproape simetric, ușor și foarte puternic, sigur extrem de practic pentru tirul de pe cal. De asemenea, săgețile – Ya sau Yanone, aveau forme variate și diferite pentru a penetra armurile dure ale timpurilor acum apuse. Ele erau forjate după modelul în care erau prelucrate lamele de sabie și multe dintre ele chiar aveau Hamon – un tratatment diferențial al lamei pentru întărirea acesteia. Există chiar și o parte mai ezoterică ce se ocupă cu divinația pe baza urmelor lăsate în săgeți și pe lame în general.

În final, cea de a treia parte, acum uitată se pare, folosea câinii ca ținte vii pentru o practică reală a tirului călare. Dacă un samurai călare putea nimeri o țintă de talia unui câine, cu siguranță avea precizia necesară să lovească un alt samurai, călare sau nu.

În vasta documentație de texte care au fost scrise în această școală de-a lungul a peste 1000 de ani, sunt menționate, de asemenea, și alte arme folosite pe cal, mai ales armele lungi – logic, de altfel. În afară de Naginata și Yari, a fost favorizată Uchi Katana, o sabie curbă de tipul unui Tachi, dar mai scurtă. Acest lucru și curbura caracteristică unui Tachi îi permiteau să fie scoasă cu o mână în luptă, chiar și de pe cal, cu mișcări diferite decât cele din Battojutsu sau iaido actual. Se pare chiar că aceste discipline chiar sunt încă practicate de membrii clanului Takeda în Japonia și că uneori, foarte rar, sunt demonstrate și publicului larg. Ar fi interesant de menționat aici că și celebrul Toshiro Mifune a practicat această școală Takeda Ryu Yabusame și de asemenea, membri școlii au participat la realizarea nu mai puțin celebrului film „Cei 7 samurai”.

În timpul demonstrației școlii Takeda de la Meiji Jingu Embu 2009, au fost prezentate atât tehnicile de Yabusame cât și probe uluitoare de Kasagake care au ținut un public cunoscător cu sufletul la gură. Câțiva dintre cei prezenți au făcut chiar dovada unei extraordinare precizii și coordonări, reușind să lovească din galop toate cele trei ținte, la interval extrem de scurt, una de cealaltă. Urmărindu-i pe acești fantastici samurai am trăit parcă o clipă din trecutul eroic al Japoniei medievale și, brusc am avut revelația motto-ului binecunoscut al lui Takeda Shingen – „rapid ca vântul, tăcut ca pădurea, pătrunzător ca focul, nemișcat precum muntele”.

Este, cu siguranță, o imagine care mă inspiră și mă face să încerc să pun în practică aceste principii universale de stabilitate, echilibru, stabilitate în mișcare și în cadrul artelor școlii Takeda pe care le practic – aikijutsu și battojutsu.